Dacă e vineri, înseamnă că suntem la ultimele retușuri pentru atelierul de mâine de la Rainbow Land. Și, cum altfel, am ales o călătorie în pădure! Am pregătit provocări, mici mistere și câteva ocazii numai bune de pus mintea la treabă. Pentru că, dacă tot ne aventurăm printre copaci, ar fi păcat să trecem nepăsători pe lângă toate poveștile pe care natura le lasă în urma ei.
A sosit și cartea de la Didactica Publishing House, Pas cu pas, prin pădure. O carte excepțional de frumoasă, cu ilustrații minunate și o manieră aparte de a aduce lumea naturii mai aproape de copii. Abia aștept să o răsfoim împreună și să vedem unde ne poartă!

Am pregătit și un soi de joc-detectiv. Nu știu dacă să-i spun concurs, provocare sau pur și simplu o invitație la descoperire. Copiii vor avea de identificat câteva urme și, mai apoi, de aflat cine le-a lăsat. Cine a trecut pe aici? O vulpe? Un iepure? Poate vreun locuitor mai puțin previzibil al pădurii? Vom cerceta, vom compara și vom încerca să punem cap la cap indiciile. Până la urmă, în natură, chiar și cele mai mici semne pot spune povești surprinzătoare.
Pentru Darius am păstrat o provocare specială, tot în zona detectivilor. Materialul pe care l-am achiziționat pentru atelierul de săptămâna trecută este atât de bogat, încât mi-ar părea tare rău să rămână neexplorat. Mai ales că Darius are o minte sclipitoare, iar mie îmi place să-i ofer contexte în care să-și pună întrebările, să caute, să facă legături și să descopere singur. Uneori, cred că cea mai frumoasă formă de a învăța este să ai în față un mister pe care abia aștepți să-l dezlegi.
Mă gândesc și la o activitate senzorială, pentru că explorarea nu se rezumă la ceea ce vedem. Vreau să le ofer copiilor ocazia să lase, la rândul lor, urme. Urme care să aibă legătură cu tema noastră și care să transforme joaca într-o experiență cât mai apropiată de lumea pe care încercăm să o descoperim.
Mai avem și o cărticică specială, cu lanternă, prin intermediul căreia copiii vor putea descoperi animalele pădurii. Un pic de mister, puțină lumină, multă curiozitate și, sper eu, câteva exclamații de uimire. Ce poate fi mai frumos?

Îmi doresc să fie un atelier antrenant, să le placă și să plece de acolo cu bucuria unor descoperiri. Îmi dau silința să găsesc mereu abordări diferite, să deschid mici culoare către cunoaștere și să le las copiilor libertatea de a păși pe ele în ritmul lor. Nu vreau să le ofer toate răspunsurile, ci mai degrabă să le stârnesc dorința de a le căuta.
Până la urmă, curiozitatea este cea care ne duce mai departe. Ea ne face să privim încă o dată, să atingem, să întrebăm, să ne mirăm și să nu ne mulțumim cu prima explicație.

Suntem la mijlocul lunii noiembrie. Mai e puțin și anul începe să-și pregătească discret finalul, dar viața merge înainte, cu toate ale ei. Iar eu continui să fac ceea ce știu și ceea ce simt că mi se potrivește: să învăț, să caut, să construiesc experiențe și să investesc în mine.
În fiecare zi mai adaug câte ceva în acest bagaj de cunoștințe, de materiale și de idei. Uneori cumpăr o carte, alteori descopăr o activitate, alteori îmi vine o idee în timp ce pregătesc alta. Toate se adună și, încet-încet, mă ajută să devin un om mai pregătit.
Iar dacă din toate aceste pregătiri un copil pleacă acasă cu o întrebare nouă, cu un zâmbet sau cu dorința de a mai descoperi ceva, atunci înseamnă că am făcut un pas bun.
Mâine, așadar, urmărim urme, dezlegăm mistere și explorăm pădurea. Cu ochii larg deschiși și cu imaginația la purtător. Cine știe ce mai descoperim pe drum?