machetedidactice.com

Mare fojgăială în Nada noastră

Într-o vară prea scumpă la vedere, am ieșit de îndată din casă ce primele raze de soare m-au înștiințat că se poate. Cu dor mare, mare dor am plecat înspre Nadă, locul pe care-l vizitez destul de des și pe care primăvara asta l-am cam neglijat, totul datorându-se vremii ăsteia nesuferite, umede și reci.

Nici ieri nu a fost cald, așa cum îi stă bine unui început de vară, dar tot așa, din disperare, m-am aventurat în partea cealaltă a orașului, în Dumbrava mea iubită. Am ciulit bine urechile și m-am bucurat ca un copil de tot țârâitul greierilor, pentru că știu eu din copilărie că atunci când ei cântă cu foc e semn că vara și-a intrat în drepturi.

Am oprit pentru a savura aroma salcâmilor, cei care sunt plini de floare, parfumul lor fiind divin.

Pe drum am întâlnit și o pisică atât de bătrână, că nu mai avea nici dinți în gură, dornică de mângâiat și alintat. Stătea pe un stâlp de beton și se tot întindea pentru a fi scărpinată și m-am oprit pentru a mă juca puțin cu ea.

Revenind la Dumbravă, acolo era plin de flori, culori care de mai de care, arome nu mai spun. Am zăbovit în fața fiecăreia, încercând să fur câte puțin, cât am putut fără a provoca daune.

În Dumbravă am citit și nu doar dintr-o carte, ci din două, pentru că nimic nu-i mai frumos decât să citești în natură, departe de zgomotele artificiale. Dacă ieri am reușit să mă strecor printre picăturile de ploaie chiar înainte de a ajunge acasă, astăzi lucrurile au stat diferit. Natura a fost mai zbuciumată și în ciuda acestui fapt am decis să merg la Nadă. Singură, ca de multe alte dăți.

Nu m-a speriat desfășurarea asta de forțe și am lăsat lucrurile să se desfășoare fără a putea eu interveni nicicum. Am savurat fiecare zgomot, fiecare freamăt și au fost mai multe decât aș fi preconizat la plecarea de acasă. Lumea s-a împrăștiat în momentul în care vântul s-a întețit eu rămânând să imortalizez câteva clipe din acest început de vară.

Pentru că nu am reușit să fentez ploaia, dar nici nu a fost o ploaie zdravănă, m-am adăpostit cât timp a plouat mai tare pentru ca mai apoi să mă îndrept spre casă strecurându-mă printre picurii mărunți care s-au încăpățânat să-mi facă un model pe bluzonul cu care eram îmbrăcată.

E frig, nu prea seamănă cu ceea ce știam eu că e vara. Natura compensează însă prin tot ceea ce ne oferă și-i păcat să nu ne bucurăm.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: