Vizita prietenilor noștri dragi de la Brașov a prilejuit reeditarea unei călătorii la Casa memorială Ion Creangă, din Humulești.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!
Ion Creangă, „Amintiri din copilărie”
Am avut norocul de a prinde o zi minunată, plină de sclipiri de diamant, la fel cum sunt și vorbele autorului. O zi în care iarna și-a intrat în drepturi asta după ce în luna sărbătorilor nu a dorit să fie văzută. Mă gândeam că nu are farmec să vizitezi aceste meleaguri în anotimpul rece dar iată că acum am avut ocazia să constat că m-am înșelat. Cum a fost în vara anului trecut se poate vedea aici.
Casa are un acoperiș larg de draniță sub care se află pereții durați din bârne groase peste care s-a așternut un strat de lutuială. Interiorul este format din două încăperi micuțe și o tindă. Intrarea scundă este adăpostită de ploile repezi printr-o prispă lată de câteva palme, iar în spatele casei un acoperământ de scânduri cu pantă repede protejează mai multe obiecte gospodărești și unelte agricole cu certă valoare etnografică.
În prima încăpere, care este cea mai mare și fiind camera în care locuia familia se află covata pentru copilul mic, hainele de sărbătoare așezate pe culmi și lada de zestre a mamei Smaranda. În dreapta de cum intrăm se observă lavița în jurul căreia avea loc iarna șezătoarea. În mijloc sunt așezate pentru a putea fi văzute, uneltele de țesut ale mamei, iar pe o măsuță se pot vedea ceaslovul (prima carte după care a învățat să citească)și bustul său. În tindă se pot observa foarte multe panouri cu date despre scriitor, iar în camera următoare, adică în cămară, se afla intrarea în pod unde Nică a ascuns pupăza din tei.(wikipedia.ro)
Casa Memoriala Ion Creangă – Humulesti, Târgu Neamț
Și de această dată Luca a citit toate panourile ce se aflau expuse pentru că, nu-i așa, reții alte lucruri. Mara și Ioana au gustat fiecare clipă iar apariția unui ghid a fost pentru ele ceva foarte nostim. De ce spun asta? Pentru că acesta a folosit tot soiul de neologisme pe care micuțele brașovence nu aveau de unde să le cunoască. 
Am aflat că s-a păstrat intactă casa copilăriei cu excepția draniței de pe acoperiș, care a fost refăcută și că mărul din grădină are peste 130 de ani. Ce bine ar fi fost dacă am fi înțeles ce ne transmite, pentru că sunt convinsă că poveștile lui ar primi multe premii.
Alături de parc fetele au putut admira personajele din poveștile lui Creangă. Vocea povestitorului se auzea molcom și din când în când se mai auzea și cântecul cucului armenesc.
Capra cu iezii ei erau pregătiți de iarnă, bundițele ținându-le de cald. Ursul rămăsese deja fără coadă iar mătușa Mărioara alerga cu măturoiul după Nică.
Așa că, iarna sau vara această destinație are o poveste aparte dar și o strălucire. Poveștile nemuritoare se cuibăresc în inimile noastre de copii și ne fac să fim mai buni și înțelepți.
