„Cărţile constituie un capital. O carte din bibliotecă ţine la fel de mult ca o casă, pentru sute de ani. De aceea nu este un simplu articol de consum, ci un capital, şi de cele mai multe ori, în cazul oamenilor care sunt la început în viaţă, este singurul lor capital.” – Thomas Jefferson
La iniţiativa UNESCO, Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de autor se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 23 aprilie. Prima Zi Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor a fost marcată la 23 aprilie 1996. Aceasta comemorează moartea, în același an (1616), a trei mari scriitori ai lumii: unul britanic, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, și Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă. De asemenea, 23 aprilie este ziua de naștere a mai multor oameni care au slujit penița, cum ar fi Maurice Druon, K. Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla și Manuel Mejia Vallejo.
Pentru a afla mai multe intrați pe Literatura de azi.
Așadar, astăzi este Ziua Mondială a Cărții, și cum putem s-o aniversăm mai bine, decât vorbind despre aceste minunate instrumente ale sufletului și minții. Cred că este important să vorbim despre cărți, indiferent care este subiectul lor și indiferent cui se adresează. Din fiecare carte ai ceva de învățat și fiecare contribuie să slefuirea ta, ca individ. Pe măsură de această îndeletnicire devine viciu, selecțiile vin de la sine, în funcție de afinitățile și dorințele fiecărui cititor. Cărțile nu au cum să-ți facă rău!
Spuneam că nu există cale mai nimerită de-a sărbători cartea decât vorbind despre ea. Iar astăzi, în lista de lecturi a lui Luca, dar și a mea, s-a mai culcușit un titlu: Tabăra de Louis Sachar. Ca multe alte cărți care au intrat în posesia noastră, și aceasta, a fost cumpărată fără a avea cunoștință despre subiectul tratat, despre acțiune sau despre autor. A cerut să fie cumpărată, în urma frunzărelii de la raft, iar eu m-am conformat. Nu doresc a renunța, definitiv, la acest minunat exercițiu al „consultării” cărților la raft. Știu, curierul vine drept la ușă și nu mai trebuie să răsfoiești nu știu câte minunate pentru a te putea hotărâ. Dar gesturile care vin odată cu acest exercițiu, au farmecul și importanța lor. Cel puțin în ceea ce mă privește.
„În volumul Tabăra facem cunoştinţă cu un personaj care pare a se afla mereu la locul nepotrivit în momentul nepotrivit. Fie că este vorba despre strada pe care s-a aflat în momentul în care au fost furaţi pantofii unui celebru jucător de baseball care urmau să fie vânduţi, iar banii să fie donaţi pentru caritate, fie că este vorba de faptul că stră-străbunicul său bun-de-nimic-şi-hoţ-de-porci-împuţit nu şi-a ţinut promisiunea dată doamnei Zeroni, fiind blestemat din această pricină, un lucru este clar: Stanley Yelnats nu pare a fi unul din favoriţii norocului.” (Evelina Bidea)
După ce am lecturat-o, am fost curioasă să văd cum anume o văd cei care au citit-o. Așa am aflat că această carte a lui Louis Sachar a primit National Book Award for Young People’s Literature şi medalia Newbery pentru „contribuţii deosebite aduse literaturii americane pentru copii.” Pe lângă acest premiu, cartea s-a mai bucurat și de alte distincții.
Tabăra lectură fragment – video
Stanley Yelnats, eroul acestui roman, se află sub povara blestemului abătut asupra stră-străbunicului său bun-de-nimic-şi-hoţ-de-porci-împuţit. Mereu în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, Stanley nimereşte în mijlocul unui grup de adolescenţi, alături de care trebuie să îşi modeleze caracterul.
Tabăra este o poveste fascinantă despre frustrare şi voinţă, o aventură la capătul căreia eroul cărţii descoperă sensul prieteniei.
Am vorbit pe marginea cărții despre impresii, despre ce anume aștepta să găsească și ce a găsit. Luca a făcut diferite analogii la relațiile de prietenie pe care le are și cum s-ar comporta el, dacă ar fi pus în asemenea situații.
Impresii pe marginea cărții – video
O reacție minunată a avut Luca atunci când a văzut, după ce a terminat cartea, că există și o ecranizare. Ea se numește Holes, a apărut în 2003. Așadar, următoarea mișcare va fi aceea de a urmări filmul.
Vă invităm să descoperiți că în situațiile tensionate ca cele de care au parte eroii cărții, valoarea prieteniei este cu mult mai mare, căci ea este câștigată cu numeroase sacrificii.