Machete didactice – Emoții… emoții… emoții. Un carusel de emoții

Există zi fără emoții? Slavă Domnului, că nu! De orice natură ar fi ele, emoțiile ne însoțesc existența, colorând-o. Fiecare are paleta de culori la îndemână și în funcție de abilități, amestecă. Ce amestecă? Trăiri!

Bucurie – Sentiment de mulțu­mire, de vie satisfacție, interioară. Copiii vor rîde-n fiece casă. Pîini albe vor crește pe fiece masă. Omenia va trece tuturor pragul. Bucurie, bucurie, cît de nalt îți e steagul! TULBURE, V. R. 36. Inimă, iar tremuri între dor și bucurie.BENIUC, V. 51. Sînt suflet in sufletul neamului meu Și-i cînt bucuria și-amarul. COȘBUC, P. II 281. ◊ (În fraze eliptice și exclamative) Alunei, bucuria lui Ipate! începe a se ținea de fată, ca scaiul de oaie. CREANGĂ, P. 167. ◊ L o c. a d v. De bucurie = din cauza bucuriei sim­țite. Eu am tresărit de bucurie. SADOVEANU, N, F. 14. Și-i rîdea inima babei de bucurie cînd gîndea numai cît… are să fie ajutată de feciori. CREANGĂ, P. 4.S-a-runcă la gîtul lui… amuțită de bucurie. EMINESCU, N. 28. Cu bucurie sau cu toată bucuria = din toată inima, foarte bucuros. Sărbătorim cu bucurie ziua de 1 Mai.Cu toată bucuria.. am să vin numaidecît, zise Ivan. CREANGĂ, P. 300. ◊ E x p r. A nu mai putea de bucurie = a se bucura foarte mult. Cînd auzi fata că tată-său li dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. ISPIRES­CU, L. 13. Noroc și bucurie! formulă de salut. 2.(Concretizat) Persoană sau obiect care bucură. Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile, Tot mai trainic se așază în istorie filele. DEȘLIU, G. 45. Nici n-ai idee ce bucurie și ce mîngîiere sînt copiii. SADOVEANU, O. VI 376. Toată lumea… nu-și mai găsește astîmpăr… din cauza bucuriilor aduse de pace. SAHIA, N. 54. El era bucuria mea. NEGRUZZI, S. I 51. ♦ Veste care bucură. (Ironic) Dintr-o păreche de boi… am rămas c-o pungă goală… Mai șede el cît șede… și-apoi… se duce drept la frate-tău, ca să-i ducă bucuria. CREANGĂ, P. 44.

DSC_3293

Tristețe – Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune

Catren Mihai Eminescu

Când te pierzi în valul vieţii,
Trist la ţărm doar eu rămân;
Braţe fără de nădejde –
Navă fără de stăpân

DSC_3294

Mirare – Faptul de a (se) m i r a; stare de uimire pricinuită de o impresie neașteptată; surprin­dere. Un copil salută. El pricepe. Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. Dar ce zgomot se aude?… Toți se iută cu mirare și nu știu de unde vine. EMINESCU, O. I 87. ◊ L o c. adj. De mirare = uimitor, surprinzător; vrednic de admirație, de admirat. Nu știau ce să zică, pentru că în adevăr era și lucru de mirare! CREANGĂ, P. 229. Dar, cu slabele-ți mijloace, faptele-ți sînt de mirare. ALEXANDRESCU, M. 15. Avea o ținere-de-minte foarte de mirare. GORJAN, H. I 13. ◊Expr. N-ar îi de mirare să… = ne putem aștepta să…, e posibil să… N-ar fi de mirare să-l vedem deschizînd două-trei afaceri scandaloase. C. PETRESCU, C. V. 131. N-ar fi de mirare să se ridice și cei de-aici. REBREANU, R. II 66. (Popular) Ar fi de-a mirarea sau a-i fi cuiva de-a mi­rare = a i se părea surprinzător, a fi surprins, mirat, nedumerit, uimit. Așa-i că vi-i de-a mirare? grăiește el rîzînd. SADOVEANU, O. VIII 189. Mi-i de-a mirarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume. CREANGĂ, P. 194. ♦ (Învechit și popular) Admirație. Tineret [ieșit din școlile Ardealului] cu mare curaj și mare iubire de neamul romînesc! Multă mirare insufla pribegilor spectacolul frăției curate. RUSSO, O. 56. – Variantă: (regional)mieráre (CREANGĂ, P. 66, RUSSO, S. 27)

Ce bine că ești
Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

DSC_3304DSC_3303

Mânie –  Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (saugrabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate

Povestea vorbii
Anton Pann

Unul trecând un râu mare, când vru carul a-şi suci,
Cu-ntâmplare deodată rupe oiştea aci.
El necăjit stă, se uită, fluierând şi înjurând,
Îşi dă palme, bate boii, dă-n car şi-n toate de rând;
Dup-aceea ca s-o lege o funie de tei ia
Şi începe să o scuipe, s-o poată ceva muia,
Dar, din contră, şi l-aceasta înjura, se necăjea
,Că cum vrea el să o moaie, scuipatul nu-i ajungea;
Iar un om ce sta deoparte şi la dânsul să uita
Începu de el să râză, zicând: – Vai de mintea ta!
Mă! omule, dar nebun eşti? Moaie funia în râu!
Ce tot stai şi scuipi din gură, când ţ-e apa pân’ la brâu?
– Da, bine zici, – el răspunse – că mai ştiu ce fac şi eu!
Parcă-mi lipseşte o doagă, acum la necazul meu.

Unii de necaz când dau
Pierd şi mintea ce o au;
Iar alţi de el nu mai scap
Şi tot au simţit in cap.

DSC_3302

Dacă mă pot juca cu sentimentele? Teoretic, da! Practic, da! Dar nu tot timpul. 🙂

Machetă carusel sentimente – video

Dacă pot explica celor mici cum stă treaba cu aceste sentimente, fie că sunt pozitive, fie că-s negative? Da, pot! Și mă ajută caruselul sentimentelor. Nu mă credeți? Încercați! Veți rămâne mirați de câte poate oferi. Spor la joc și explicat!

DSC_3305DSC_3295

Lasă un răspuns