Nicolae Labiș, căci despre el este vorba, a fost supranumit de criticul literar Eugen Simion, „buzduganul unei generații”.
Din generaţia şaizecistă, cum mai este numită, adică a scriitorilor care s-au născut cu puţin înainte de al doilea război mondial, sau în timpul lui, şi au început să publice în anii ’58, ’59, ’60 ai veacului trecut, întâi prin reviste şi ieşind apoi cu primele volume. Când este să exemplificăm ne vin îndată în minte Nichita Stănescu, Petre Stoica, Cezar Baltag, Ilie Constantin, Ion Gheorghe, G. Tomozei, Ana Blandiana, Florin Mugur, Constanţa Buzea, Marin Sorescu, dintre poeţi, Ştefan Bănulescu, Nicolae Velea, N. Breban, G. Bălăiţă, D. R. Popescu, Sorin Titel, Augustin Buzura, dintre prozatori, Lucian Raicu, Eugen Simion, Matei Călinescu, Gheorghe Grigurcu, Valeriu Cristea, N. Manolescu, dintre critici.
Fiu de învățători, mama înrudită cu Ion Creangă, Nicolae Labiș a petrecut cea mai mare parte din viața lui pe aceste meleaguri. S-a născut la Poiana Mărului, comuna Mălini. A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 – 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni, care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava.
În anul 1952 se transferă la Liceul Mihail Sadoveanu, unde conduce cenaclul literar al școlii. La 15 septembrie intră, prin examen la Școala de literatură Mihai Eminescu din București.
Se stinge din viață la vârsta de 21 de ani, după o grea suferință, fiind accidentat de un tramvai.
Iată cum poezia Iarna de Nicolae Labiș, prinsă în programa de Limbă și literatură română, la clasa a treia, ne-a dat sugestia unei vizite ce avea să fie foarte „gustată” de Luca. Unde mai pui că este și aproape de noi, iar planuri de vizitare am tot făcut, fără a le finaliza. Până duminică!
Copilul a trebuit să memoreze un fragment din această poezie și am considerat util să nu rămânem sctric la ea, ci să mergem cu povestea mai departe. Pentru că acest poet are o poveste foarte tristă!
Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Și vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În calești de vijelii
Se turtesc de gemul rece
Nasuri cârne și hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald și amărui
Zgreapțănă la ușă-un câine
Să-și primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă și nutreț la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Și-n mustăți cu promoroacă.
Iar bunicul desfașoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.
Pe lângă memorizarea poeziei, Luca a alcătuit propoziții cu anumite cuvinte din text, cele nou întâlnite.
Dar să revin la vizita noastră la Casa Memorială. Din capul locului trebuie să spun că este trist ceea ce se întâmplă cu aceste edificii de cultură. Practic, aceste locuri sunt pustii, nici un vizitator, nici o activitate. Am găsit un ghid, care din prima clipă a fost mai mult decât dornic, să ne prezinte ceea ce era acolo. A spus nenumărate poezii, a citat fragmente întregi din referințele făcute de ceilalți scriitori despre Labiș, ce mai, a vorbit foarte mult. Asta nu că ar fi fost rău, dar am dedus de aici, că era nevorbită de mult! 🙂
Luca a citit ceea ce scria pe panourile aflate acolo, așa cum îi este obiceiul și a ascultat-o cu un vădit interes pe cea care prezenta.
Definiția poezie de Nicolae Labiș – video
Am auzit povești legate de autor, necunoscute până acum. Una dintre ar fi aceea că ceasul s-a oprit la ora la care a murit poetul.
Sau că înainte de accident, tatăl poetului, în casă fiind, a asistat la un fenomen ce nu a putut fi explicat. O minge de foc a intrat în cameră, s-a învârtit prin ea, după care a plecat. În urma acestei întâmplări a rămas aparatul radio, scurtcircuitat.
Am zăbovit mai bine de o oră în compania acestui scriitor, care chiar dacă nu era prezent fizic lângă noi, ne supraveghe și ne mângâia cu privirea. Am avut un sentiment de mare regret de ceea ce a pierdut literatura românească, pentru că Nicolae Labiș, cu siguranță, mai avea multe de spus.
Cei care aveți posibilitatea, nu ratați astfel de întâlniri! Mai ieșiți din cotidian și vă îmbogățiți sufletul. Oamenii care au reprezentat ceva pentru nația asta, merită pomeniți și apreciați, dincolo de timp și spațiu.
Am plecat cu o cărțulie, ”Puiul de cerb” și cu inimile pline de versuri minunate, chiar dacă triste!
Pasărea cu clonţ de rubin
ultima poezie a lui Nicolae Labiș
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă…
