Primul impuls este acela de-a scrie un proverb de genul:
Omul sfinţeşte locul
sau
Cu răbdarea, treci marea
dar e mai bine să spună alţii despre tine remarci de genul. Este evident că sunt de acord cu cele două proverbe întru totul şi pe lângă ele ar mai fi câteva bune de reţinut pe parcursul întregii vieţi.
Cam lung începutul. 🙂
Dar, ce este proverbul?
Proverbul este o vorbă înţeleaptă, un cuvânt( mai rar) sau o succesiune de cuvinte pline de înţeles profund, de obicei exprimat(e) într-o formă compactă, chiar minumalistă, sub forma unei expresii, a unei propoziţii sau a unei fraze scurte, sintetice.
Nu-i aşa că-i foarte clar?
Nu-i aşa că putem vorbi cu un şcolar de clasa a II a despre aceste proverbe, având grijă să nu depăşim puterea lui de înţelegere?
Evident că putem! Şi nici nu bănuiţi câte „proverbe” s-ar mai putea ţese în urma unei asemenea discuţii.
Luca a ajuns la şcoală la un text scris de Mircea Sântimbreanu, „Mărul”, iar acest fapt l-a adus în viaţa de cititor a copilului pe acest minunat om de litere ce mi-a încălzit şi mie copilăria cu poveştile lui minunate şi atât de adevărate. Aşa, băiatul a avut „pârtie” spre Recreaţia mare, însă ce anume am lucrat cu şi despre asta, într-un alt articol.
În viaţa cotidiană folosesc cu diferite ocazii şi destul de des proverbele, iar Luca a ajuns să aibă habar de câteva dintre ele şi chiar să le folosească la momentul oportun. Acum am avut un prilej de-a intra în amănunt şi de a discuta numai despre acest subiect.
E drept că mi-am adus aminte de un joc, pe care-l am de mulţi ani. Este extrem de simplu de confecţionat, dar nu aşa de simplu de jucat pentru că trebuie să ai habar despre proverbe dar şi pentru că trebuie să îmbini trei cartoline. Pe una este reprezentată o imagine, iar pe celelalte două sunt cuvinte care asamblate corect îţi dezvăluie proverbul în cauză. Inedit este că pe cartolinele unde sunt cuvintele, ele sunt scrise în trei limbi: română, engleză, franceză. Dar nu pe toate! Mai jos am fotografiat câteva dintre ele, pentru a vedea exact despre ce vorbesc.
Jocul conţine multe cartoline iar asamblarea lor ne-a luat destul de mult timp. La un moment dat în jocul nostru s-a amestecat şi Răzvan, iar pe alocuri a mai intervenit şi bicala (bunica băieţilor mei). Am creat o atmosferă febrilă, de mari căutări!
După ce am tot citit în trei limbi aceste proverbe, unele cuvinte – părţi din proverb chiar de multe – multe ori, Luca a completat nişte fişe pregătite în acest sens. Aşa a aflat că :
în limba română, cele mai multe proverbe ( zicale, zicători, vorbe de duh sau cuvinte din bătrâni) sunt anonime, provenind din înţelepciunea multi-milenară a poporului român. De multe ori, proverbele româneşti au şi rimă şi ritm, fiind astfel uşor de memorizat, reprodus şi transmis.
Proverbele sunt despre : mama, prietenie, hărnicie, prostie, lăcomie, bunătate şi … lista este foarte lungă. Luca a trebuit ca pe fişele pregătite să scrie câte unul pentru fiecare domeniu.
Dacă le consideraţi utile, aceste fişe sunt mai jos.
Fișe clasa a II-a, despre proverbe
Ultima cerinţă la această temă a fost desluşirea unui copăcel cu proverbe, copăcel ce l-am găsit pe didactic.ro. Nu vă spun ce veselie a provocat acesta, pentru că după ce a văzut fişa, Luca a citit, în încercarea de-a găsi proverbele „Prietenul care muşcă…” şi ….. .
Şi uite aşa am mai învăţat nişte proverbe. Şi copilul dar şi mama. Am mai adăugat o filă la cartea noastră cu amintiri. Şi ce amintiri!
