Activităţi educative copii – Cum am strecurat noi o girafă dirijor în „The Bremen Town Musicians”

DSC_5386

M-am întrebat adeseori dacă pot interveni într-o poveste, dacă pot adăuga sau scoate personaje, dacă pot schimba firul ei sau dacă mă pot strecura şi eu, ca făcând parte din ea.
Poate că părerile sunt împărţite, unii îmbrăţişând ideea, alții respingând-o, dar atâta timp cât tot acest demers este pozitiv, cine ne împiedică s-o facem? Şi pe urmă, totul se petrece în căsuţa noastră, fără a deranja pe nimeni.
Spuneam zilele trecute că trecem printr-o perioadă în care limba engleză se aude mai des rostită de către Luca, iar acest fapt a determinat şi căutările asidue dar şi activităţile pe care le facem.
De această dată am revenit la Muzicanţii din Breme, o lectură ce a fost studiată de Luca, iar cum am făcut noi acest lucru puteţi urmări aici.
Ne-am jucat cu acestă poveste, bilingvă de această dată, iar cartea de unde am luat povestea este Poveşti în română şi engleză de la Editura Flamingo. O găsiţi acum la o reducere substanţială de preţ. Dacă doriţi să vedeţi textul de la Muzicanţii din Breme, text bilingv, îl puteţi citi în fişierul de mai jos.

Muzicantii din Bremen The Bremen Town Musicians

Practic ce-am făcut: mai întâi am citit eu povestea în limba engleză iar Luca în limba română, pentru ca mai apoi să schimbăm rolurile. Am făcut acest exerciţiu preţ de două pagini, pentru a nu încărca prea mult ceva care încă nu este stăpânit.

Pentru a exersa noţiunile învăţate până acum, adică piese de îmbrăcăminte, culori, etc, am stabilit să mai întroducem în poveste un personaj, iar pe acesta să-l descriem mai în amănunt. Iar Luca a ales ca personajul să fie o girafă dirijor, iar rolul acesteia să fie de conducător dar şi învăţător al proaspeţilor muzicanţi.

Am făcut o fişă în care pe de o parte să stea cei patru muzicanţi, iar pe cealaltă parte să fie girafa dirijoare. A fost extrem de nostim şi s-au ţesut tot soiul de aprecieri, când în româna, când în engleză (mai mult în română, trebuie să recunosc!).

Fişele de mai sus stau mărturie a ceea ce s-a consemnat în urma discuţiilor noastre.

Consider că este benefic o diversificare a modului în care au loc învăţarea de noţiuni noi, iar în cazul nostru, are mare efect. Nu ştiu dacă aţi experimentat vreodată aşa ceva, dar poate nu veţi pierde nimic dacă o să încercaţi măcar o dată.

Aşa arată povestea noastră. Sunt convinsă că peste ani, Luca va povesti copiilor lui cum o girafă a dirijat pe cei patru muzicanţi din Bremen. Amuzant, nu?

Such is our story. I am convinced that over the years, Luke will tell his children as a giraffe conducted on the four musicians of Bremen. Funny, is not it?

Lasă un răspuns