Zilele acestea asist la un soi de discuții care scot din făgașul lor noțiuni, lucruri, fapte, ce credeam că nu au cum să-și găsească alt culcuș, decât în acel loc. Acolo, în locul firescului și normalului. Acolo, unde am învățat din perioada celor 7 ani petrecuți acasă, că așa sunt lucrurile și faptele civilizate și frumoase. Se pare că societatea noastră alunecă spre interpretări și unde nu este cazul. Ce poți să faci în atare situație? Păi nu mai știu ce este bine să faci. Cred că cel mai indicat este să stai în banca ta și să privești. Pentru gustul amar, poți lua o bomboană … de mentă.
Așadar, astăzi, pentru lucruri încă firești, despre „Circuitul apei în natură”.
– Nicu! Nicu!. Nicu!
– Cine mă striga? întreabă Nicu speriat. Știa doar că este singur în bucătărie.
– Pic, pic, pic. Nu mă lăsa să cad, Nicule, am să alunec pe canal și mi-e frică, prinde-mă.
Băiețelul prinde picătura de apă pe o farfurioară.– Îți mulțumesc, Nicule…
– De unde știi cum mă cheamă?
– Să-ți povestesc…
Odată locuiam împreună cu alte picături de apă într-o oală care fierbea pe aragaz. Din cauza căldurii focului, unele picături se prefăceau în aburi. Pe fereastra deschisă, aburii fugeau repede afară și se ridicau sus, sus de tot spre soare. În oală rămânea din ce in ce mai putină apă.
– Unde s-a dus apa? ai întrebat-o pe bunica. Ea ți-a arătat cum deasupra apei care fierbe se formează aburi, care se ridică in sus. Prefăcută în aburi m-am ridicat și eu din oala aceea. Am trecut pe lângă tine, am ieșit pe fereastră și m-am înălțat spre văzduh.
Acolo sus m-am întilnit cu alte picaturi mici, transformate în vapori de apă (tot un fel de aburi). Știi de unde veneam?… Din pământul udat de ploaie, din apa râurilor și chiar din marea cea mare.
Din cauza căldurii dogoritoare a soarelui, apa se prefăcuse, ca și mine, în vapori de apă.
Acum locuiam împreuna un număr foarte mare de vapori de apă și stăteam unul lângă altul. Vântul ne purta încoace și încolo.
Știi cum se numesc grămăjoarele acestea de vapori care se văd pe cer? Nori. Cu timpul ne-am strâns mai mulți unul lângă altul și, împreuna cu praful din aer, ne-am transformat din nou în picături de apă.
Am pornit-o cu repeziciune spre pământ. Eram un strop de ploaie. Știi unde m-a aruncat vântul? chiar în Marea Neagră.
Ce frumos mă jucam eu cu nenumăratele mele surori pe crestele valurilor!
M-am apropiat de țărm și tu, care erai pe plajă, ai intrat în apă și m-am prins de brațul tău. Dar vai… nici nu m-ai observat. Din cauza soarelui dogoritor, m-am evaporat din nou. Și iarăși sub formă de vapori de apă, într-un nor mare; vântul m-a purtat în înaltul cerului. Ploaia m-a aruncat pe pamânt, iar din el m-au luat plantele însetate. Le-am ajutat să crească și să rodească.
Ah, stai să-ți povestesc ce mi s-a întâmplat intr-o iarna…Eram sus, de tot, in vazduh, cu alte picături de apă. Ne-am îndreptat apoi spre pământ. Pe drum ne-a cuprins un frig teribil. Ne-am pus haine pufoase, albe și am început să ne jucăm plutind încet.
Te-am recunoscut într-un grup de copii care strigau: ninge! ninge!… și m-am așezat pe mănușa ta albastră. Eram atunci un fulg de zăpadă. Ai suflat spre mine. Mi-era cald. Mi-am aruncat haina cea albă și am devenit din nou o simplă picatură de apă.Dragul meu prieten noi ne-am întâlnit de mai multe ori. Într-o dimineață de vară m-ai găsit aninat pe o fereastră de o frunză fiindcă… în noptile de vară, când vaporii de apă ating frunzele reci, ei se prefac în stropi mici de rouă… Iar într-o dimineață de toamnă ai privit bruma și n-ai știut că și eu mă găsesc acolo.
Nicușor, aș putea să-ți povestesc multe, multe din peripețiile mele.
Odată am intrat în pământ de unde am ieșit afara formând cu alți frați un izvor.
Oamenii captează apa din aceste izvoare și o duc prin țevi la robinetele din bucătărie si baie. Pe acest drum am ajuns și eu la tine. Dar… Nicușor, nu vezi ce mică am rămas? Mă evaporez…– Mai stai puțin, te rog, Pic!
Spune-mi, când ne mai vedem?
Sursa.copilasul.com
