Activități educative copii – Ne dăm huța printre stele! Carul Mare, Carul Mic și zodiile

Nici nu vă închipuiți câtă forfota poate provoca un așa subiect! Cred că toată lumea, de la mic la mare, este fascinată de stele, de galaxii și planete.

Până nu de mult, acesta era un subiect ce nu era abordat în grădinițe dar a existat cineva care a schimbat asta.

De câte ori am avut ocazia, am vizitat alături de copii planetariul și tot de fiecare dată am trăit experiențe frumoase. Și pentru ca să ne mai dumirim ce-i cu stelele astea am hotărât să facem o lecție în sensul acesta.

Am făcut o fișă în care am scris despre Carul Mic și Carul Mare, fișă pe care Luca a citit-o. Pe lângă aceasta am apelat și la enciclopedia Larousse unde informatiile sunt prezentate pe înțelesul celor mici.

După această lectură în scop de documentare, am făcut o activitate practică la care Luca a participat activ și de care a fost foarte încântat.

În ce a constat această activitate: pe câteva plăci de polistiren foarte subțire dar și cu steluțe în relief, Luca a colorat cu o cariocă stelele care alcătuiesc Carul Mare și Carul mic. A unit aceste stelute colorate cu ajutorul unei benzi adezive. Am folosit culori diferite pentru fiecare Car.

Apoi a urmat etapa în care el a scris câteva fișe cu zodiile: pe una au fost scrise toate zodiile iar pe cealaltă s-au regăsit zodiile celor din familia noastră. În acest sens am confecționat două fișe, pe care le anexez mai jos și necompletate, poate cineva le consideră utile și le folosește.

img256img255img258img259

Iar cea din urmă activitate a fost recreerea câtorva zodii, cu ajutorul pieselor Geomag. A făcut zodia Capricornului, zodia Racului și zodia Peștilor, adică zodiile lui Luca a lui Răzvan și a tatălui lor.

Așa a arătat periplul nostru stelar. Frumos, captivant, provocator!

0 gânduri despre „Activități educative copii – Ne dăm huța printre stele! Carul Mare, Carul Mic și zodiile

  1. melly Răspunde

    Cat de frumos v-ati jucat si cat de multe activitati superbe ati avut! Cand vom atinge acest subiect ne vom inspira din plin..

  2. machetedidactice Autor articolRăspunde

    Sunt convinsa ca joaca voastra va si daca nu la fel de frumoasa ca a noastra, poate si mai si! Important este sa petreceti clipe minunate impreuna si sa va invatati jucandu-va! Va imbratisam frumoase cu … nasucul rosu!

Lasă un răspuns