Activitati educative copii – „Muzicanții din Bremen”, sau lectură cu zâmbet și voie bună

DSC_2829

Ieri a fost o zi așa de frumoasă, cum mi-aș dori să fie în fiecare zi! Și asta nu datorită faptului de-a se fi petrecut ceva spectaculos ci pentru că viețile noastre au fost tihnite, calde, normale și vesele.

După ce ne-am umplut dimineața cu activitățile noastre cotidiene, adică Luca la școala, eu cu confecționatul machetelor, după amiază a fost una așa, ca pentru o familie tradițională și conservatoare: teme, joacă, repetiții la pian, hârjoneli între băieți, activități suplimentare, lungi discuții pe multe teme.

Activitatea noastră s-a învârtit în jurul minunatei povești ,,Muzicanții din Bremen”. Anexez mai jos frânturi din cartea  apărută la Editura Eduard, pentru că este scoasă în condiții grafice foarte frumoase, foile sunt cerate iar scrisul potrivit pentru un cititor de vârsta lui Luca. Fiecare episod are și o imagine din care cel mic poate înțelege firul basmului chiar dacă nu știe să citească.

DSC_2833DSC_2834DSC_2836DSC_2838DSC_2840DSC_2842

Luca a citit cartea cu mult drag, s-a amuzat de situațiile prin care au trecut protagoniștii și a comentat mult pe marginea textului. Am vorbit despre ce înseamnă basm și ce anume transformă o povestire într-un basm. Pe marginea acestor discuții s-au completat și niște fișe pe care le găsiți mai jos.

DSC_2830DSC_2820

Tot astăzi, referitor la textul citit, am adus în atenție noțiunea de cauză și efect pe care am regăsit-o din plin în poveste. Pentru ca acest lucru să fie înțeles cu adevărat, Luca a trebuie să se întoarcă la text în cazul fiecărui animal în parte pentru a mai citi o dată din ce cauză stăpânul a luat hotărârea de-a scăpa de animal. Luca a făcut și o observație interesantă și anume că, oamenii s-au hotărât să se descotorosească de animalele care i-au slujit atât vreme sănătoase fiind, în momentul în care ele au devenit neputincioase/ A considerat că acest lucru nu este în ordine și le-a compătimit pe cele patru necuvântătoare.

img206img210img209img208 DSC_2849DSC_2850

A mai existat și o fișă ce a trebuit colorată, cu cele patru necuvântătoare. Fișa am luat-o de pe internet.

img207DSC_2847DSC_2846DSC_2844

Și uite așa am petrecut în compania acestor personaje o seară plăcută și plină de învățăminte. Se pot face asemenea activități pentru tot soiul de texte. Important este să existe disponibilitatea necesară, atât a adultului cât și a copilului. Însă dorința copilului, chiar dacă nu există de la început, poate veni pe parcurs dacă adultul știe să abordeze cu tact și răbdare situația! Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: