Ziua a început devreme, cu liniștea aceea specifică dimineților în care știi că ai multe de dus la capăt. Până la ora 12 am reușit să închid câteva machete rămase în lucru, cu sentimentul acela de ordine temporară, ca și cum aș fi pus lucrurile la locul lor înainte de plecare.
După-amiaza m-a găsit pe drum spre Iași, cu portbagajul plin de lucruri necesare și gândurile îndreptate spre Luca, aflat în plină sesiune. Drumul a fost însă dominat de un singur element: ceața. O ceață densă, apăsătoare, care s-a așezat peste șosea atât la dus, cât și la întors, estompând reperele și cerând atenție la fiecare metru parcurs. În unele locuri, vizibilitatea era aproape anulată, iar drumul devenea mai mult un exercițiu de răbdare și încredere.
Cu toate acestea, am ajuns și am plecat în bună ordine — iar asta e, până la urmă, cel mai important. La Iași, lucrurile sunt bine. Sesiunea decurge în termeni buni, iar speranța mea e ca acest ritm să se păstreze până la final, pentru ca apoi să vină și odihna aceea meritată, așteptată.
Seara m-a prins acasă, trecut de ora opt, pregătindu-mi materialele pentru mâine. O sâmbătă care începe devreme cere puțină organizare din ajun. Și poate tocmai de aceea ziua de azi se poate strânge într-un singur cuvânt: ceață. Multă, exagerat de multă ceață — pe drum, în aer, dar parcă și în gânduri. Iar uneori e în regulă să fie așa.
