A fost o zi ciudată. Cu pași opriți la jumătate, cu gânduri rătăcite și drumuri care parcă nu duceau nicăieri… și totuși, la capătul ei, lucrurile s-au așezat. Nu perfect, dar suficient cât să prindă contur o nouă întâlnire.
Pentru mâine, tema prinde viață: mijloacele de transport. Nu doar ca noțiune, ci ca poveste, ca joc, ca descoperire. Am țesut o activitate integrată în jurul unui buldozer — un personaj neașteptat, dar plin de posibilități. În matematică, copiii vor avea de găsit „intrusul” dintr-un șir și de a-l înlocui, cu grijă și atenție, printr-o imagine decupată și lipită, ca o mică reparație a ordinii.
Jocul… l-am schimbat puțin. Am simțit că are nevoie de o altă respirație. Cinci figurine noi și-au făcut loc în poveste, dar de data aceasta nu vor mai fi desenate. Vor fi atinse, alese, așezate pe tabla magnetică — un gest simplu, dar atât de concret, atât de viu.
Iar craftul… ah, craftul. Poate cel mai provocator dintre toate. O farfurie de carton transformată în drum, în poveste, în mișcare. O mașină care înaintează, dar mai ales imaginația fiecărui copil care va decide cum arată acel drum. Am făcut și eu un exemplu — timid, orientativ — dar știu deja că mâinile lor vor spune povești mult mai frumoase decât a mea.
Și, ca de fiecare dată, rămâne acea curiozitate caldă: cum vor primi toate acestea? Ce vor vedea ei dincolo de ceea ce am pregătit?
Nu mai e mult până dimineață.
