Am intrat la McDonald’s pentru că eram prin Suceava cu treburi și mi-era sete. Atât. Sete. Dar știți cum e: dacă tot ești acolo, parcă ar merge și o cafea. Și, dacă tot bei o cafea, parcă o înghețată n-ar strica. Plăceri mici, nevinovate, care îți zâmbesc din meniu și îți ușurează buzunarul cu o naturalețe dezarmantă.
Am luat cafeaua. Am luat apa. Am luat și înghețata, că doar n-oi fi făcut atâta drum degeaba.
Nouă lei cafeaua.
Nouă lei și cincizeci apa.
Și m-am oprit.
Cum, Doamne iartă-mă, cafeaua asta care vine de la mii de kilometri depărtare — culeasă, uscată, prăjită, ambalată, transportată, măcinată, trecută prin aparate sofisticate — cum poate costa mai puțin decât o apă care vine de la câteva sute de kilometri?
Știu, nu suntem în aeroport. Acolo apa e specie rară. În Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel puțin prin decembrie, era între 13 și 15 lei. Parcă era mai ieftină în Aeroportul London Stansted — ironia globalizării.
Și stăteam cu paharul în mână, uitându-mă la bon, gândindu-mă cât de straniu funcționează lumea. Cât de firesc ni se pare să plătim mai mult pentru ceva esențial decât pentru ceva exotic. Cât de ușor ne lăsăm ademeniți de confort, de rutină, de „dacă tot sunt aici”.
Poate nu era vorba doar despre apă și cafea.
Poate era despre felul în care lucrurile de bază devin lux, iar lucrurile de departe par mai accesibile decât cele de lângă noi.
Priveam apoi cartea pe care o citesc în perioada asta și, fără să vreau, mi-a venit în minte un gând vechi, dar persistent: sunt momente în care mă simt un om fără de țară. Nu geografic. Ci interior. Ca și cum aparțin mai mult drumului dintre locuri decât locului în sine.
E luni.
Am pregătit lucrurile pentru atelier. Urmează o săptămână plină. O săptămână în care vreau să-mi dau toată silința — să fie antrenantă, captivantă, fascinantă. Pentru copii. Pentru mine. Pentru bucuria aceea care nu apare pe bon fiscal și nu se măsoară în lei și cincizeci de bani.
Și poate că, la final, asta e adevărata economie: să investești în lucrurile care nu se pot scumpi niciodată — sensul, energia, prezența.
Cafeaua trece.
Apa se termină.
Înghețata se topește.
Dar săptămâna abia începe. 🌿
