Ce recapitulez? Ce-am reușit să fac în săptămâna pe care tocmai o închei. Ce mi-a ieșit, dar mai ales ce nu mi-a ieșit.
Ce-aș putea aduce nou în activitățile pe care le am alături de copii. Am parte de căutări frenetice de cărți, cele nou apărute ori care nu se află în biblioteca noastră așa descoperind povești minunate din care cu greu mă hotărăsc ce să aleg. E cronofagă îndeletnicirea noroc că e atât de plină de personaje inedite.
În ceea ce privește meștereala machetelor pot spune că în ultimele șapte zile am reușit să închei un proiect la care am lucrat mai mult, caznele fiind mari. A fost așa pentru că ceea ce a trebuit să realizez cuprindea și un ansamblu mobil de care se ocupa soțul meu, în situația dată fiind nevoită a găsi o altă soluție. Am reușit s-o găsesc însă mi-a luat ceva timp și materiale pentru multele variante pe care le-am încercat.
Dacă e vorba de mine strict personal, am reușit să ajung la medicul oftalmolog la care nu mai fusesem de un an. Liceanul e ok, cu excepția unei iritații a ochilor care a apărut datorită medicamentație pe care o ia pentru rezolvarea altor probleme. Picăturile date și-au arătat eficacitatea după prima zi, deci e bine. În cazul meu e puțin mai complicat pentru că dioptriile au crescut fiind necesari alți ochelari pentru citit. Altă distracției, evident. Legat de prevenție, mă sufoc când văd atâtea reportaje care strigă și arată cum românii nu au acest învăț nimeni nesubliniind ce implică această prevenție, dar mai ales care sunt costurile. O consultație la oftalmologie a costat 220 lei de persoană ca să nu mai pomenesc unde ajunge ea în cazul altor discipline unde mai sunt necesare ecografii ori analize speciale. E jale!
Am reușit să citesc mai mult și am terminat Demon Copperhead, greu, mult mai greu însă știu că ușor ușor lucrurile vor reveni pe făgașul lor normal, dacă nu pe unul mai bun. Trebuie să am răbdare cu mine pentru că încă mă aflu într-un carusel plin de emoții și stări care mă izbesc și scutură atât de viguros că uneori rămân fără aer. Nu înțeleg cum de-a fost posibil așa ceva și veșnica întrebare pe care mulți și-o pun: de ce mie? Într-o măsură destul de mare știu de ce eu pentru că asta este consecința deciziilor mele însă nimic nu putea să dea de bănuit că voi intra în cel mai încâlcit labirint. Răbdare se cere și aici întru descurcarea faptelor, dar oi reuși eu cândva. Sper.
Cel mai complicat e de gestionat nesomnul. Adăugăm și această variantă la cele deja bifate, poate de data asta va fi de bun augur.
Ah, se simte primăvara tot mai tare, deci renaștere.
