„El și ea” o poveste timpurie a lui Cehov care apare în volumul Dragoste scos de Humanitas fiction în Raftul Denisei reușește să evoce o profunzime reală cu doar câteva tușe narative. Acesta analizează un cuplu căsătorit, o cântăreață senzațională și managerul care-i este soț în Europa sfârșitului de secol al XIX-lea. Mai întâi vine un scurt studiu al stilului lor de viață: au făcut turnee în toate marile capitale europene și s-au plictisit oarecum de ele. După spectacolele de noaptea care se termină târziu, cuplul doarme până la prânz și nu socializează cu alte persoane. Singura dată când sunt văzuți în afara teatrului este la prânzurile elegante pe care le oferă înainte de a părăsi un oraș pentru altul.
Urmează un tablou al unui astfel de prânz. „Ea” (întotdeauna fără nume) poartă multe bijuterii scumpe și este înconjurată de admiratori, jurnaliști, societate bună. Ea îi distrează în diferitele lor limbi, prezentând latura specială a unei dive. „El” (de asemenea, fără nume) mănâncă și bea în tăcere într-un colț, plictisit. Este neatrăgător, cu picioarele arcuite și arată mai în vârstă decât vârsta lui (35). El finanțează prânzul, dar trece neobservat de oaspeții săi eleganți.
După ce a descris acest tablou, naratorul pune întrebarea călăuzitoare a poveștii:
Dacă nimeriți la o masă din aceasta, uitați-vă la ei, la acești soți, observați-i și spuneți-mi și mie ce i-a legat și ce îi leagă pe acești doi oameni.
El implică subtil două întrebări: Cum au ajuns împreună? și cum au reușit să rămână împreună? Și presupune răspunsul tău: cântăreața plină de farmec este legată de soțul ei pentru că are nevoie de un contabil care să-i gestioneze treburile practice. Destul de corect.
Deodată, însă, naratorul intercalează un alt text în poveste. „Iată ce scrie”, spune povestitorul, apoi citează pe larg o scrisoare a soțului către un prieten fără nume care descrie căsnicia lor.
„Poți să te întrebi, de ce iubesc această scorpie?” scrie soțul. „Adevărat, această femeie nu merită dragoste.” El continuă să o caracterizeze, strigându-i nume urâte, explicând aspectul ei monstruos, lipsa ei totală de farmec feminin, neglijența, alcoolismul, prostia, capriciul, zgârcenia, dragostea ei ieftină de a face publicitate unui fals ideal de ea însăși…
Dar uitați-vă la această scorpie când sulemenită, cu părul aranjat, strânsă în corset, se apropie de rampă ca să înceapă întrecerea cu privighetorile și pictată în lumina reflectoarelor, cântând ca o privighetoare în zorile de mai. (pagina 10)
Trăiește vieți întregi alături de ea pe scenă, apoi o duce acasă pentru a o culca, epuizat de arderea viscerală. De asemenea, îi place că este o actriță remarcabilă nerecunoscând-o la mesele alea idioate adăugând: „Dintr-o rață jumulită face un păun.” La sfârșitul scrisorii citate, naratorul notează că în germană și presărată cu greșeli de ortografie.
Apoi vine rândul ei. Iată ce scrie:
Mă întrebați dacă îl iubesc pe băiatul ăsta? Da, uneori… Pentru ce? Dumnezeu știe.
Așa cum face soțul înaintea ei, inventariază și ea toate greșelile lui. Este un om urât, neprietenos, alcoolic, abuziv, lacom, necinstit, leneș, umil care nu și-a isprăvit studiile. În acest moment, el arată la fel de îngrozitor prin ochii ei ca și ea prin ai lui. Dar, susține ea, el are o latură bună. El îi adoră arta, sigur, dar mai ales îi place faptul că el nu este un laș. S-au întâlnit când ea stătea cu un grup de prieteni. S-a apropiat de ea și a întrebat-o grav de ce bea dacă vrea să-și păstreze vocea. Ciudățenia ei preferată este că el rostește cuvântul „Minciună!” pe neașteptate când cineva minte în conversație. „Îl iubesc câteodată, și acest câteodată, din câte-îmi amintesc, coincide cu rostirea acestui cuvânt frumos. Altminteri, Dumnezeu știe pentru ce îl iubesc. Sunt un prost psiholog, iar în cazul de față pare că e o problemă de psihologie…
Această scrisoare, notează naratorul în concluzie, este scrisă în franceză, cu un scris minunat, aproape bărbătesc. Nu veți găsi în ea nici o singură greșeală de ortografie.
„El și ea” este un exercițiu simplu, dar profund, în care pe mine nu m-a mirat relația soților, una pe care o vezi la tot pasul, în ciuda aparențelor. Banii, cei care îi fac să aibă nevoie unul de altul, arta care îi face să se iubească. Pentru că în ciuda modului în care se caracterizează e clar că se iubesc, în felul lor, fiind dependenți unul de celălalt. Unde mai pui că zilele trecute am citit un articol în care cercetătorii britanici, care alții?!, declarau că e mai bine într-o căsnicie care nu funcționează decât singur ori văduv cu toate că nu puține au fost articolele pe care le-am citit de-a lungul timpului în care situația era prezentată taman invers.
În fine, eu am luat cartea la locul meu din natură acolo unde lecturile sună diferit pentru a prezenta auditoriului format din înaripate zgribulite înfricoșate de virusul gripei aviare care a decimat efectivul iazului o stare nu prea fericită dintr-un mariaj, cu întrebarea dacă și la ele or fi situații de genul celei prezentate de domnul doctor.
