Dacă e joi, merg la Buburuze.
Și joi a fost frig. Un frig din acela adevărat, care mușcă din obraji și face aerul să scârțâie. Un ger cum poate n-au mai trăit copiii aceștia de patru ani – minus 18, minus 14, cifre care sună a poveste, dar se simt în oase.
Așa că, înainte de orice, ne-am oprit să vorbim despre el. Despre ger.
Cum arată? Cum l-am vedea dacă ar fi om?
Și gerul a prins formă:
un bărbat înalt, cu părul albastru și ochii albi. La început a apărut dezbrăcat (probabil pentru că frigul nu simte frig), apoi îmbrăcat de copii, cu grijă: pantaloni – unii scurți, alții lungi –, o cămașă și o haină lungă. În mintea mea, gerul e bătrân. În mintea lor, e altfel. Și tocmai asta face magia să funcționeze.
După ce gerul s-a așezat cuminte în imaginația noastră, am trecut la mișcare.
O secvență nouă, cu ritm și coordonare. I-am prins. S-au prins și ei. Pașii au început să curgă, corpurile s-au sincronizat, iar energia s-a adunat frumos, fără să se risipească.
A urmat matematica – blândă, de iarnă.
Am adunat de la 1 la 4. Am adunat fulgi de zăpadă, mănuși, căciuli și alte lucruri care știu să stea pe frig. Fiecare copil a venit la flipchart, a pus, a mutat, a numărat. Unul câte unul, câte doi, apoi înapoi la loc. Cred că s-a înțeles ceva important: că a aduna înseamnă că ai mai mult. Și asta e o descoperire mare pentru niște copii mici.
Ne-am întors apoi la un joc de mișcare ritmică, cel de săptămâna trecută.
De data aceasta a mers mai bine. Le-a rămas în corp, în minte, în bucurie. Sunt etape pe care le îndrăgesc aproape toți. Un singur băiețel a privit de pe margine – e nou, venit din Anglia. Acomodarea cere timp. Timp avem. Răbdare, slavă Domnului, la fel.
Am mai avut o rundă de matematică, cu decupat și identificat jocuri de iarnă.
A fost, de fapt, o consolidare a numeralelor ordinale. Cu mici stângăcii (o inversare de spații), dar cu multă implicare. Și, până la urmă, am dus cu toții exercițiul la bun sfârșit.
Povestea a venit apoi, așa cum vine ea mereu, chiar și când nu are ilustrații perfecte.
O fabulă: „Babuinul și umbrela”.
Un babuin elegant, cu umbrelă la braț, într-o zi senină. Un prieten care-l îndeamnă să taie umbrela – la ce bun, dacă e soare? Umbrela tăiată, bucuria razelor… și apoi ploaia. Babuinul ud până la piele.
Morala? Nu te încrezi întotdeauna în ceea ce îți spun prietenii.
E mult pentru patru ani? Poate. Dar morala se așază în timp, ca un fulg care nu se topește imediat.
Am mai alergat puțin.
Un joc cu un băț care a devenit ștachetă: pe sub el, din ce în ce mai jos, apoi peste el, cu săritură. Râsete, concentrare, entuziasm. „Mai vrem!” a fost verdictul general.
Finalul a fost craftul.
Patine. Din hârtie cartonată.
A fost nevoie de ajutor, dar eram trei adulți și multe mânuțe dornice. Și am reușit.
Așa a fost joia la Buburuze:
o dimineață cu gheață afară și cu bucurie înăuntru, cu mișcare, culoare, matematică, poveste și joacă.
Multă sănătate celor bolnăviori.
Eu îi aștept cu drag. Joaca noastră continuă. Cum altfel.
