Dacă ar fi să caracterizez întâlnirea de astăzi, aș spune că a fost una dintre acele zile în care lucrurile s-au așezat cu sens. Copiii au venit cu energia lor obișnuită, cu nerăbdarea care pulsează în palme mici și ochi curioși. Știau deja ordinea. Știau că începem cu povestea. Și asta, pentru mine, e o mare bucurie.
Am deschis cartea „Citește-mi o poveste” și, odată cu ea, s-a făcut liniște. Un lup care nu știe să citească, o carte pierdută de un tată care citea fetiței lui, animale speriate și un iepuraș curajos — toate au prins viață între noi. Copiii au ascultat, au privit ilustrațiile, au simțit tâlcul. Am vorbit despre frică, despre prietenie, despre învățare și despre faptul că niciodată nu e prea târziu să începi. Secvența de lectură devine, încet-încet, tot mai „cărnoasă”. Și asta mă bucură peste măsură. Rutina cititului creează un spațiu sigur, în care copiii știu că pot asculta, pot întreba, pot gândi.
A urmat matematica — fără grabă, fără presiune. Cei mari au adunat și au scăzut, cei mici au pus lucrurile în ordine. Numerele ordinale au venit firesc, pentru că erau deja în povestea noastră. S-a colorat, s-a decupat, s-a asociat. În fundal, dialogurile curgeau. Matematica nu a fost o obligație, ci o continuare naturală a întâlnirii. Și asta tot rutina o face posibilă: copiii știu ce urmează și intră în activitate cu încredere.
Slime-ul a rămas pentru a doua parte. Intenționat. Pentru că slime-ul cere timp, atenție și prezență deplină. Am început cu cei mari, iar cei mici au înțeles și au așteptat. A fost, din nou, un câștig. Am împărțit lipiciul, activatorul, castronașele. Am socotit, am măsurat, am împărțit corect. Copiii mai mari au ajutat — cu seriozitate și mândrie. Apoi au apărut sclipiciul, biluțele colorate, magia amestecării. Răbdarea de a învârti, de a aștepta ca ingredientele să „facă priză”, de a simți textura care se transformă sub degete.
Fiecare a plecat acasă cu slime-ul lui. Și cu o bucurie mare.
Cu cei mici am lucrat apoi mai pe îndelete. Două fetițe minunate, Casandra și Casiana, au fost de un real ajutor. Una l-a sprijinit pe fratele ei, cealaltă pe cei din jur. Momentele acestea sunt neprețuite. Sunt lecții de viață care se întâmplă fără să fie anunțate.
Îi iubesc pe fiecare în parte. Și, uneori, îmi doresc ca peste ani, undeva, într-un colț de inimă, să-și amintească de aceste întâlniri. Să-și amintească de o doamnă cu părul alb care venea cu povești sub braț — povești adevărate, citite din cărți, și povești trăite împreună.
Astăzi a apărut și un retroproiector nou. Încă nu știu exact cum îl voi folosi, ideile nu s-au așezat complet. Dar va veni și rândul lui. La fel cum vin toate, atunci când există timp, răbdare și continuitate.
A fost cald și bine la Rainbow Land. O atmosferă senină, copii veseli, zâmbete sincere. Iar eu, pe lângă ei, m-am simțit exact acolo unde trebuie să fiu.
Rutina nu înseamnă monotonie. Înseamnă siguranță. Înseamnă un cadru în care copiii pot crește, pot experimenta și pot fi fericiți. Iar astăzi, rutina noastră a fost plină de slime, povești și multă lumină.
