Există o magie aparte în dicționarul tipărit. Greutatea lui, foșnetul paginilor, alfabetul care curge cuminți rând după rând. Este o carte care nu se răsfoiește în grabă și nu se „scrollează”. Dicționarul te obligă să te oprești. Să cauți. Să zăbovești.
Proiectul despre care vorbesc se poate începe din prima zi a anului ori din prima zi de școală și poate continua ani la rând, indiferent de vârstă. Se potrivește copiilor din ciclul primar, dar își găsește locul la fel de bine și la gimnaziu. Eu mă refer acum la cei mici, la început de drum.
În fiecare zi, copilul ia dicționarul în format fizic, îl deschide la întâmplare și lasă degetul să cadă pe un cuvânt. Acel cuvânt devine cuvântul zilei. Este citit cu voce tare, analizat împreună cu adultul de lângă el – sau, cu puțin exercițiu, descifrat singur. Se discută sensul, se caută exemple, se clarifică nuanțe. Cuvântul nu mai e doar o definiție, ci o mică poveste.
Apoi, cuvântul este scris pe un bilețel și păstrat. Într-un borcan, într-o sticlă, într-un recipient special creat pentru acest ritual. La noi, anul acesta, borcanul se va umple de frunze și piese de puzzle de lemn. Fiecare cuvânt își găsește locul pe o frunză, scris cu litere de tipar, iar pe spate apare data – o dovadă tăcută a trecerii timpului și a constanței.
Pentru că scrisul de mână încă nu este stăpânit, literele sunt de tipar. Și e perfect așa. Important nu este forma, ci întâlnirea zilnică cu sensul.
Pasul care face diferența este folosirea cuvântului. Din el se nasc propoziții – uneori simple, alteori jucăușe, alteori surprinzător de profunde. Pe măsură ce copilul crește, propozițiile devin mai elaborate, pot fi scrise, dezvoltate, transformate în mici texte. Exercițiul crește odată cu copilul.
Am făcut acest proiect ani la rând cu Luca, folosind bilețele simple, dreptunghiulare. Și îmi place să cred – ba chiar sunt convinsă – că acest ritual zilnic a avut un impact real asupra vocabularului lui, asupra felului în care înțelege și folosește cuvintele. Dicționarul nu a rămas un obiect prăfuit pe raft, ci a devenit un aliat.
Totul durează câteva minute pe zi. Atât. Nu este un efort mare, nu este o activitate obositoare. Este un gest mic, repetat, care adună în timp o comoară de cuvinte și sensuri.
Încercați. Nu aveți nimic de pierdut. Doar un borcan care, peste un an, va fi plin nu doar de bilețele, frunze sau puzzle-uri, ci de încredere, curiozitate și o relație sănătoasă cu limba și cuvintele ei.
