Nu am ajuns în ziua obișnuită la Buburuze, pentru că mâine în grădiniță e Cerc Pedagogic, dar nici nu a contat: de cum am intrat, aerul era deja încărcat cu tricolor și voie bună. E ultima săptămână înainte de Ziua Națională, așa că tema – cum altfel? – a fost România. România cea cu munți înalți, câmpii blânde, ape jucăușe, delta misterioasă și mare cât poți cuprinde cu privirea. România, țara în care trăim și pe care, înainte de toate, copiii trebuie s-o cunoască în lumina ei simplă și frumoasă, așa cum e firesc la vârsta lor.
Și ce minunat au prins firul discuției cei mici! La auzul cuvintelor „munți”, „dealuri”, „câmpii”, au început să curgă povești: despre urși care dorm iarna ca niște ghemotoace pufoase, despre căprioare sprintene, despre veverițe pofticioase, despre lanuri aurii și flori-soarelui cu capul mereu spre lumină. Fiecare copil și-a adus în poveste un strop din universul lui, iar harta țării s-a umplut, în imaginația lor, cu animale, semințe, păsări și culori.
Apoi ne-am făcut loc pentru drapel. L-am privit îndelung: trei culori, un sens, o poveste. Am stabilit ordinea, am discutat despre ce reprezintă, iar Gloria – cu ochii ei vigilenți – ne-a atras atenția că bățul drapelului pus la avizier era greșit. A pornit de aici un mic moment de investigație, urmat de un experiment pe măsură: drapelul în farfurie! Buline de M&M în culorile tricolorului, apă turnată atent, iar culorile au început să se adune în mijloc ca într-o vrajă dulce. Când magia s-a terminat, bobițele au dispărut tacticos în mânuțe pofticioase – cum era, desigur, de așteptat.
A urmat un moment care a luminat toată dimineața: defilarea! Ne-am luat steagurile, bețele, tobele și am pornit în pas hotărât „afară”. „Vântul” ne-a mângâiat fețele, iar cântecele s-au împletit cu pașii lor veseli. De trei ori am repetat defilarea – semn clar că le-a plăcut teribil. Să vezi un grup de copii mărșăluind cu steagurile sus este poate unul dintre cele mai frumoase moduri de a simți sărbătoarea.
„Întorși” în sală, am trecut la momentul de lucru: o fișă cu patru țărăncuțe făcute din cruciulițe mici. Copiii au identificat numerele și au colorat părțile potrivite: la 1, fusta; la 4, capul, și tot așa, până când toate cele patru fetițe au prins viață în culori. A fost un exercițiu de atenție, răbdare și bucurie.
Am încheiat cu chef de mișcare: câteva exerciții ritmice, pași, rotiri, bătăi din palme, toate după indicațiile mele.
Iar la sfârșit, un moment de lectură „cărnos”- trei cărticele, una după alta. Dacă nu era ora mesei, probabil că am fi citit la nesfârșit. Așa de bine ne era, acolo, în cerc, cu poveștile calde în mâini.
România e țara în care trăim. E spectaculoasă în felul ei, plină de forme de relief, de locuri magice și de oameni minunați. Iar astăzi, unii dintre acești oameni minunați au fost chiar copiii: mici, curioși, luminoși.
Îndemn către părinți și către toți cei mari
Să îi învățăm pe copii, cu blândețe și firesc, ce înseamnă țara lor. Să le arătăm frumusețile ei, simbolurile ei, oamenii ei. Să îi încurajăm să o respecte, să creadă în ea și să poarte cu drag culorile ei. Pentru că, prin ochii copiilor, România devine nu doar o țară pe o hartă, ci un loc viu, colorat, demn de iubire.
