Astăzi, pe tăpșanul lecturilor mele, am primit o lecție tăcută și răvășitoare despre libertate. Nu a fost nevoie de cuvinte, nici de explicații – doar cer, zbatere de aripi și o coregrafie aproape ritualică a celor 22 de păsări care au desenat cercuri ample deasupra lavandei înflorite. Într-un dans ordonat și totodată plin de mister, stolul a început să urce și să coboare cu o grație ce părea a sfida gravitația. Mă uitam la ele ca un copil rămas la poalele unui carusel de nori, întrebându-mă ce anume simt acolo sus, unde aerul devine mai curat, iar gândurile mai ușoare.
Zborul… o chemare pe care trupul meu n-o poate răspunde, dar sufletul o aude cu o fidelitate dureroasă. Ce este, de fapt, zborul, dacă nu expresia pură a desprinderii? A evadării din limitele impuse de pământ, de timp, de gânduri. Eu, om fără aripi, rămân jos cu cartea în mână și cu dorul în piept. Dar poate că tocmai această neputință de a zbura face zborul atât de dorit, de frumos, de sfâșietor.
A fost o zi caldă, din aceea care ți se lipește de suflet. Lavanda răspândea un miros tandru, dulce-amar, iar fluturii și albinele roiau parcă într-un pact de bucurie mută. Trandafirii, înveșmântați în roșu aprins, își deschideau inima spre soare, oferind fără zgârcenie parfumul lor greu, senzual. Capitolul cărții mele a rămas suspendat într-o pauză tăcută, ca și cum paginile lui s-ar fi oprit să admire împreună cu mine acel miracol de deasupra.
M-am gândit atunci că zborul nu e doar despre înălțare. Este, mai ales, despre încredere. Păsările nu se tem de gol, de lipsa unui sprijin sub picioare. Ele se lasă purtate de curenții invizibili, știind că vor găsi echilibrul nu într-un punct fix, ci în mișcare. Ce lecție profundă pentru noi, cei ancorați în temeri, în regrete, în griji! Poate că zborul nu e imposibil – ci doar diferit. Poate că un om zboară prin iubire, prin gând, prin artă sau vis.
Și totuși, privind stolul rotindu-se în cer, am simțit acea înțepătură de dor – o tristețe frumoasă. Poate că nu voi zbura niciodată cu trupul, dar dacă zborul e o emoție, atunci azi, pe acel tăpșan al lecturilor, am zburat. În tăcerea aceea albă dintre două fâlfâiri de aripi, am fost acolo, sus, deasupra lavandei, în cercul nevăzut al libertății.
