Panorama zilei din Paradis. Ziua 11, atunci cînd revii cu picioarele pe pământ

Nu știu dacă e cineva care să nu fi auzit vorbele:

tot ce-i bun nu ține mult.

Așa și la mine, viața în Paradis se întrerupe, cu gândul și speranța că va mai fi o perioadă petrecută acolo tot în această vară, atât de încărcată cu de toate.
Cu toate că am fost de nenumărate ori acolo, de fiecare dată mi se pare mai frumos, interesant, captivant. O fi din pricina anilor care se tot adună, ori cine știe care altele sunt motivele.

A fost ziua în care am stat mult pe ponton și am admirat păsările, cele care până mai an nu erau așa de variate și în număr atât de mare.

E drept, am înțeles că odată cu venirea păsărilor au cam dispărut peștii și ăsta poate fi un semn că sunt în număr așa de mare. E plin de cuiburi peste tot, pasărea pe care am salvat-o ieri venind să confirme acest lucru. Am văzut mulți comorani, lebede și alte înaripate pe care, din nefericire, nu le pot numi.

A fost ziua în care am citit în hamac, suportând cu stoicism atacul insectelor cu ac, chiar dacă am folosit un unguent menit să le alunge. Nu și-a prea făcut efectul, numărând mai apoi multe „movilițe” pe diferite părți ale corpului, care dau un disconfort sporit din cauza mâncărimii aferente.

Perioada de ședere în Paradis se încheie. A fost minunat, ne-am liniștit puțin simțurile atât de ascuțite în ultima vreme. A fost mai altfel decât în celelalte dăți, pentru că nu am ieșit nici o secundă de acolo. Se mai întâmpla asta când mergeam în Antalya și hotelul era așezat într-un câmp, dacă ieșeai din el nu ajungeai nicăieri decât după ce parcurgeai o distanță considerabilă până la primul loc populat.