Nu avusesem nici o experiență cu sistemul medical britanic acum sosind și această situație. Răzvan a fost programat pentru o intervenție medicală iar astăzi am sosit la spitalul Broomfield din Chelmsford unde era programat.
Un spital foarte mare, în care am zăbovit multe ore, având prilejul de a interacționa cu medicii de aici, asistentele și personalul auxiliar.
La ora 11:00 eram prezenți, după un drum cu trenul, tren pe care tare mi l-aș dori a rula și-n România.
Poate mai prind în viața asta și această experiență.
Am ajuns la etajul trei, acolo era specialitatea unde avea programarea și am așteptat, împreună, mai bine de o ora și jumătate.
După o oră a întrebat ce se întâmplă așa aflând că există o listă de pacienți programați și că în momentul când se va ajunge la numele lui, va fi strigat.
A sosit și acest moment, cum spuneam, nu mult după și am fost duși, împreună, într-un salon care era compartimentat în 6 spații, delimitate prin perdele, aici completându-se fișele necesare intervenției. De asemenea, i s-a luat tensiunea, temperatura și saturația de oxigen, i s-a dat un halat special după care a plecat la sala de operație.
Eu am rămas în spațiu în care i s-au făcut toate investigațiile preliminare, așteptând ca totul să se termine. Lângă mine, o poveste, care pomenește, printre altele, și despre o biopsie.
Pacienții veneau și plecau, fiecare după ce suferise intervenția la care erau programați. La numărul 5 se află un domn în vârstă. E singur, fără nici un însoțitor așa cum sunt toți ceilalți. A suferit o intervenție chirurgicală și acum își revine după anestezia care i-a fost făcută. O asistentă verifică cum se simte. Îi pune întrebări și-l roagă să citească de pe o hârtie. Spune că nu știe iar asistenta caută alte metode pentru a afla răspunsul. La un moment dat îl întreabă dacă a mâncat ceva. Spune că nu. Îi aduce un sendviș iar el mulțumește. A terminat de mâncat, de după perdea auzindu-se tot soiul de fornăieli, fosăieli, pârțâieli și țoșcăieli. Urâtă bătrânețea asta, zău așa! mai ales când ești singur.
După o oră a sosit și Răzvan. A fost nevoie să mai stăm ceva timp pentru a se urmări cum reacționează după și pentru a primi actele si indicațiile necesare.
Era bine, așa putând pleca acasă Cu trenul, din nou însă comod și rapid.
Mă gândeam, cum de pot fi oamenii aceștia atât de joviali? Ce îi face să aibă un așa comportament și cum de ei pot și la noi e cum mulți știm? Carly și Lidia alături de doctorul Malik au făcut posibilă o stare de siguranță și încredere, atâta câtă poate fi în asemenea situații și pentru asta le mulțumim. Am făcut-o și acolo, repet și aici. În procesul de vindecare e musai să interacționezi cu oameni. Și de la ei vine vindecarea.
