Colchester are pentru mine o semnificație profundă, o legătură inefabilă cu momentele cheie din viața mea și a fiului meu. Fiecare vizită este ca o întoarcere într-un capitol de poveste, unde am clădit amintiri, am trăit emoții și am învățat lecții prețioase.
Îmi amintesc prima dată când am pășit pe acea stradă, simțind un amestec de curiozitate și anxietate pentru viitorul fiului meu, care studia aici. Mi-am imaginat cum a fost începutul la care eu nu am fost părtașă, manifestându-și dorința de a intra singur în această aventură. Avionul care a decolat atunci din Bacău a luat o el o parte din mine, starea în care m-a lăsat necesitând ceva timp pentru a fi reglată. Aveam să vizitez și chiar să locuiesc în anii care au urmat, clădirea unde a fost cazat în campus precum și casa în care a locuit în anul II de facultate. În anul III, cu ajutorul unei burse, a studiat în America, atunci trimițând o mașină pentru a aduce acasă toate lucrurile adunate în acești ani. Nu am uitat momentul în care mașina a parcat în fața casei noastre, domnul care a dat bagajele jos, și ce am simțit după ce sufrageria noastră s-a umplut de ele. Erau așa de multe că nu mai era loc, iar eu le-am amușinat, ca un câine credincios, cu sufletul țăndări.
Colchester, cu istoria sa bogată și atmosfera sa vibrantă, părea să fie locul perfect pentru el să își urmeze visurile. Observam cum străzile, casele și parcurile deveneau treptat familiare, transformându-se dintr-un simplu peisaj urban într-o parte esențială a vieții noastre.
Când m-am mutat pe altă stradă, mi-am dat seama cât de mult s-au schimbat lucrurile. În locul familiarității, aveam acum un nou colț pe care să-l descopăr.
Totuși, esența Colchester-ului rămâne aceeași. Mă întorc la prima reședință, simțind nostalgia și recunoștința pentru zilele petrecute acolo, mai ales pe timpul pandemiei. Imaginile cu fiul meu studiând, petrecând timpul cu colegii, și chiar bucurându-se de mesele noastre în familie sunt întipărite în sufletul meu.
Perioada de izolare provocată de COVID-19 a fost pentru noi o provocare, dar a fost și un moment de reflecție și de consolidare a legăturii noastre. Stând împreună în acel loc, am găsit putere în comunitatea noastră. Am învățat să apreciem micile lucruri: plimbările prin parc, conversațiile la o ceașcă de ceai, și chiar momentele simple de liniște.
Acum, când fiul meu este cetățean britanic, mă simt mândră nu doar de el, ci și de modul în care Colchester a devenit o parte integrantă a identității sale. Este minunat să văd cum a evoluat, cum a crescut, și cum a contribuit la comunitatea din care face parte. Fiecare vizită în acest loc îmi aduce o inimă plină de emoție, recunoștință și speranță pentru viitor. Colchester nu este doar un oraș, ci un simbol al călătoriei noastre, un loc unde am găsit acasă.
