E o poveste despre prietenia dintre un băiat și cățelul adus acasă de tatăl lui. Dacă un cățeluș, pui fiind, este mititel și drăgălaș, Tomi sare din tiparul ăsta pentru că era disproporționat: avea labele groase și mari în raport cu trupul. Însă avea o drăgălășenie aparte de care băiatul s-a îndrăgostit.
În timp, câinele ajunge să-l știe de stăpân, asta și pentru că cei doi petrec mult timp împreună, cutreierând pădurile și având parte de tot soiul de aventuri, una mai năstrușnică decât alta. Aleargă în urma bicicletei, merg la pădure și acolo coc porumbul de lapte și mănâncă strugurii abia copți. Cățelul arată o inteligență de care mulți semeni bipezi duc lipsă, așa cum denotă și un spirit aventuros, dispărând zile întregi de acasă timp în care nu știe nimeni cu ce se ocupa și pe unde hălăduiește.
Ura pisicile și iepurii, iar pe primele de cum le prindea, le omora. Ar fi făcut același lucru și cu iepurii, dar nu reușea, oricât efort depunea, să-i prindă, aceștia fiind mai agili decât mieunătoarele. Sunt minunate descrierile picnicurilor la care ei participă iar de aici cititorul poate simți aproape real apropierea dintre om și câine.
Asta scriam după ce am citit povestea alături de Luca, tot într-un mai, dar al anului 2018.
M-am reîntâlnit din nou cu Tomi pentru că așa a fost situația, trebuind a pregăti un material pentru o lecție mai specială. Pentru că această inspecție s-a întins la toate orele, Tomi a participat și la limba română, acolo unde am pregătit un puzzle pe care copiii trebuiau să-l reconstituie răspunzând corect la întrebările de pe spatele fiecărei piese.
La matematică, corpurile geometrice fiind în lumina reflectoarelor, am confecționat o cușcă de câine, a lui Tomi, pe care copiii au găsit ascunse sun formele geometrice de pe ea, diferite cerințe.
Tot cu formele geometrice s-au jucat și la abilități, acolo unde au avut de făcut un colaj folosind corpuri geometrice. Fiecărui copil i-am pregătit o folie în interiorul căreia se aflau cele necesare lucrului. Pe modelul de os care se vede în imaginea de mai jos au fost scrise întrebările, pentru ca totul să fie în ton cu povestea.
Am așteptat ca totul să se termine pentru ca mai apoi să văd cum s-au desfășurat lucrurile. Și pentru că telefonul nu mai suna, am trimis eu un mesaj doamnei învățătoare. Nu a durat mult și am primit răspunsul care m-a bucurat grozav. Copiii au fost extrem de încântați de toate activitățile, au răspuns cu drag și au intrat în poveste într-un mod în care doamna nu se aștepta. Atât de mare a fost bucuria că au lucrat cu puzzle-ul și a doua zi pentru că dintr-o poveste se pot pune multe întrebări.
E adevărat că am colaborat cu doamna la toate lecțiile pe care le-a avut de susținut și este o chimie care duce la rezultate finale de neuitat. Sunt oameni cu care poți colabora fără a fi nevoit a rosti prea multe cuvinte iar acesta este unul dintre exemple. Tonusul și vocea doamnei este unul dintre motivele pentru care continui să fac aceste materiale. Nu știu cum să explic ce simt, dar e un sentiment pe care sunt fericită că l-am descoperit, trăit, savurat. E unic, credeți-mă!
