machetedidactice.com

Cei care contestați monarhia, priviți ce se întâmplă în Regat zilele astea

Timp de cel puțin 12 zile – de la moartea majestății sale, înmormântare și mai departe – Marea Britanie se va opri. Va costa economia britanică miliarde. Atât înmormântarea, cât și încoronarea ulterioară vor deveni sărbători naționale oficiale, fiecare cu o afectare economică estimată la câteva miliarde.

Este un eveniment diferit de orice a mai văzut Marea Britanie până acum și aș spune că întreaga lume. Exista tot soiul de întreruperi- BBC va anula toate emisiunile de comedie, de exemplu – și schimbările culturale. Prințul Charles și-a păstrat numele dar cuvintele imnului național vor fi schimbate, de asemenea. Mai sunt atât de multe schimbări care vor urma toate legate de însemnele regale de la monede la costumații, pașapoarte și lista-i lungă. În șaptezeci de ani cât a domnit Elisabeta a II-a multe s-au întâmplat.

Ambele morți ale Prințesei Diana și a Reginei Mamă au adus valuri de isterie și doliu public. Dar Regina, datorită longevității și a locului său fundamental în fruntea societății britanice, se va situa la un nivel cu totul nou peste acestea.

Marea majoritate a britanicilor nu au cunoscut niciodată viața fără Regină. Va fi un moment ciudat, incert.

Însă este interesant de privit modul în care sunt organizați și ce desfășurare de forțe ne este dat să vedem. Totul este pregătit în cel mai mic amănunt seriozitatea, rigurozitatea, perfecțiunea aproape trebuind a fi un exemplu pentru toți.

Nu știu ce anume fascinează mai tare; atitudinea familiei regale?
Sincronizarea gărzilor care au costume cum doar în basme sunt descrise? La un moment dat am avut senzația că sunt în Alice în Țara Minunilor așa erau îmbrăcați cei din orchestră și cei care asigurau paza.

Modul în care cei patru copii ai Reginei stătea de veghe lângă sicriul mamei lor la Palace of Holyroodhouse to St Giles’ Cathedral in Edinburgh?


(sursa foto: aici)

Felul în care se îmbracă, gesturile și postura pe care o adoptă cei din familia regală?


(sursa foto: aici)

Dar supușii? Cum privesc ei această înșiruire de festivități?

Members of the public leave floral tributes at the Cambridge Gate, the entrance to the grounds of Windsor Castle, west of London, on September 9, 2022, a day after Queen Elizabeth II died at the age of 96. – Queen Elizabeth II, the longest-serving monarch in British history and an icon instantly recognisable to billions of people around the world, died at her Scottish Highland retreat on September 8. (Photo by Adrian DENNIS / AFP) (Photo by ADRIAN DENNIS/AFP via Getty Images)

Sunt atât de multe voci pe la noi care afirmă că monarhia nu ar fi bună, că rolul ei a apus, că este decorativă sugând banii poporului.
Eu nu am căderea necesară să fac o asemenea analiză însă, din pătrățica mea, privind la modul în care se comportă, sunt educați, țin discursuri și reacționează exemplar atunci când sunt în public (și nu numai) asta făcându-i net superiori manifestărilor avute de cei care, cică, sunt moderni și în pas cu vremurile, digitalizați (sâc!).
Și ce vedem la noi, că aici trăim?
Niște domni și doamne (Ciolacu, Simion, Anisie, Câmpeanu, Carmen Dan, Elena Udrea, Hrebenciuc și lista este atât de lungă și de mare că nu încape pe nici un ecran) cu care nici un om cu o minimă educație și repere morale nu și-ar dori să semene. Niște modele care nu că ar trebui urmate ci ar trebui studiate pentru a nu mai cădea în capcana incompetenței, imposturii, minciunii și falsității pure, a interesului strict personal.
O fi monarhia apusă, dar nici modernitatea nu a putut demonstra încă, prin exponenții ei, că este mai bună, sănătoasă și demnă de urmat!
Regina Elisabeta a II-a și-a respectat cuvântul dat înainte de a urca pe tronul țării ei. A fost un exemplu pe care nu știu dacă cineva dintre locuitorii acestui Pământ îl va putea depăși ori măcar egala. A respectat tradițiile și le-a conservat cu o determinare bună de descris în manuale, încercând a ține pasul cu noutățile iar timpul a demonstrat tuturor, monarhiști ori republicani, că se poate realiza o simbioză între ele. Și pe urmă, nu tot ce este vechi e perimat și poate dacă noile generații se vor apleca peste operele marilor cărturari ai lumii, cei care au reușit să devină nemuritori prin viziunea lor, vor înțelege cum stă treaba. Însă pentru asta e nevoie de studiu, seriozitate, o scară a valorilor autentice și o educație solidă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: