Tot ce se petrece în jurul meu e cumva necunoscut mie chiar dacă nu-s neapărat lucruri ori întâmplări inedite. Unele dintre ele se repetă, a nu știu câta oară, doar că eu sunt acum într-un cadru necunoscut, ori mai bine spus nu știu cum sunt și unde mă aflu.
Starea în care am intrat pe data de 8 octombrie a adus și continuă să o facă tot felul de stări și sentimente pe care nu pot să le gestionez. Pur și simplu nu știu cum să procedez să fie bine, să fie bine pentru fiul meu cel mic în primul rând, cel care e alături de mine el fiind componenta vitală a existenței mele.
S-au adunat așa de multe informații pe care nu știu unde să le încadrez, oameni necunoscuți mie au ieșit la iveală mirarea mea sporind în momentul în care am constatat că doar eu nu-i cunoșteam reciproca nefiind valabilă. Sunt mulți, fiecare dintre ei aducând un bagaj plin cu de toate, dar cu de toate de nu mai știu pe care să-l apuc mai întâi fie că e vorba de informații, fie că sunt fapte. E o încâlceală că am parte de o provocare adevărată.
Și ca totul să fie în ton, s-a stricat și mașina, cea fără de care viața mea e mult mai complicată de parcă ar mai fi fost nevoie. A fost nevoie s-o duc la Suceava, la doctor, și a rămas acolo peste noapte. După ce am dus-o, m-am urcat într-un maxi-taxi că doar nu era să zbor și așa am călătorit nefiind eu șoferul, putând admira un apus mai în amănunt pentru că atunci când conduc pot doar trage cu ochiul asta dacă nu opresc cumva neputându-mă abține din a imortaliza priveliștile care se înfățișează privirii.
Libertatea pe care mi-o dă mașina e una fără de care greu aș putea viețui și nu pentru că nu pot fără ea ci pentru că timpul pe care-l câștig e neprețuit.
În rest, nimic. Doar un hău în care știu că am să mai zăbovesc ceva vreme.
