machetedidactice.com

„Pandora” de Susan Stokes-Chapman

Din capul locului mărturisesc că ceva-i lipsește cărții ăsteia pentru a fi excepțională. Are un stil artistic minunat, intrigă, povestea curge frumos într-o atmosferă care nu are cum să nu te captiveze: ficțiune istorică, în care zeii mitologiei grecești apar unul câte unul, cei importanți fiind prezenți pentru a pune darurile în cutia Pandorei. Am așteptat ca să se intre mai abitir în acest subiect atât de fascinant și ofertant și am rămas cu așteptatul.
Apoi este anul în care se petrece povestea și locul unde curge ea, Londra finalului de secol XVIII cu ingredientele lui care pentru mine au un farmec aparte de la atmosferă, mobilă, modă, atitudini.

 

După moartea părinților ei care s-a petrecut cu doisprezece ani mai devreme pe un șantier arheologic, Pandora Blake locuiește cu unchiul ei Hezekiah deasupra magazinului de Antichități Exotice, care a aparținut părinților ei, unde se vând antichități și alte artefacte culturale misterioase. Bunurile pe care le vinde Hezekiah sunt în mare parte falsuri sau articole obținute ilegal, iar Dora (așa cum îi spune unchiul ei) își petrece mult timp în camera ei de la mansardă simțindu-se de prisos, nedorită, având compania unei coțofene pe nume Hermes. Dora este la fel de talentată la desen asemenea mamei sale, năzuind a deveni un designer renumit de bijuterii.

Pe de altă parte, Edward Lawrence este un tânăr pasionat de arheologie care își dorește să fie acceptat în Societatea Anticarilor, în acest sens făcând numeroase încercări soldate până acum cu un eșec. În urma ultimului, aflat într-o cafenea, este abordat de un domn misterios care îl îndrumă spre Dora Blake, explicându-i că ea ar putea să-l ajute în demersurile sale.

Aproximativ în același timp, Hezekiah primește un vas mare (pithos) pe care îl depozitează în subsolul magazinului ascunzându-l de nepoata lui. Dora, lipsită fiind de inspirație în realizarea desenelor necesare confecționării bijuteriilor, crede că dacă va căuta printre artefactele din subsol va găsi o rezolvare așa descoperind acest vas care are pe el ilustrații ce înfățișează legenda Pandorei.

În mitologia greacă, Pandora a fost prima femeie muritoare. Potrivit lui Hesiod, fiecare zeu a contribuit la crearea ei, oferindu-i daruri unice. Zeus i-a ordonat lui Hefaistos să o modeleze din pământ. Acest lucru făcea parte din pedeapsa omenirii, deoarece Prometeu furase secretul focului. Toți zeii au ajutat-o oferindu-i daruri seducătoare. Un alt nume i-a fost găsit: Anesidora, cea care trimite daruri. Acest nume a fost găsit inscripționat lângă figura ei pe un kylix de pământ alb din British Museum.

Conform mitului, Pandora a deschis un borcan (pithos) și a eliberat toate relele omenirii. Cu excepția plăgilor și a bolilor, Hesiod nu specifică relele în detaliu. Când Pandora a închis din nou borcanul, înăuntru a rămas doar Speranța. Cuvântul pithos a fost tradus greșit, ceea ce ar fi putut duce la ideea de „cutia Pandorei”. Pandora a deschis borcanul pentru că era curioasă ce se afla înăuntru, și nu din răutate.

Mitul Pandorei este foarte vechi și există mai multe versiuni grecești diferite. Acesta a fost interpretat în diferite moduri. În versiunile literare, mitul este un fel de teodicee, abordează întrebarea de ce există rău în lume. Cea mai veche versiune este cea a lui Hesiod, care a scris-o în secolul al VII-lea î.Hr. El îl menționează pe scurt în Teogonia sa, la rândul 570, dar nu o numește pe Pandora. În lucrarea sa „Lucrări și zile”, el oferă cea mai veche versiune literară cunoscută a poveștii. Există o poveste mai veche care spune că urnele și borcanele pot conține binecuvântări și rele și care este relatată în Illiada lui Homer:

Nemuritorii nu cunosc grija, dar soarta pe care o țes pentru om este plină de suferință; pe podeaua palatului lui Zeus stau două urne, una plină de daruri rele, iar cealaltă de daruri bune. Cel pentru care Zeus, stăpânul tunetului, amestecă darurile pe care le trimite, va întâlni acum norocul bun și acum pe cel rău; dar cel căruia Zeus nu-i trimite decât daruri rele va fi arătat cu degetul disprețului, mâna foametei îl va urmări până la capătul lumii și va merge în sus și în jos pe fața pământului, nefiind respectat nici de zei, nici de oameni. (sursa: aici)


John William Waterhouse: Pandora, 1896

Dora începe să deseneze pe carnetul ei ceea ce vede pe acest pithos (vas) în ideea de a transforma aceste schițe în bijuterii însă ceva nu este în ordine cu acest vas, dinăuntrul lui auzindu-se tot soiul de sunete bizare. Apoi se întâlnește cu Edward Lawrence devin prieteni apropiați, începând a lucra împreună pentru a descoperi adevărul despre proveniența acestui vas și ce anume dorește unchiul ei să facă cu el.

Din personaj principal, pithosul se pierde pe parcurs ce povestea înaintează, bijuteriile Dorei luându-i fața – cum s-ar spune – balul organizat de Lady Isabelle Latimer, acolo unde vasul a avut parte de o prezentare maiestuoasă, constituind o trambulină a acestei afaceri, tânăra fiind căutată mai apoi de multe doamne bogate dornice de a intra în posesia lor. Poate ar fi fost mai interesantă dezvoltarea poveștii pithosului, fiind mult mai ofertantă prin istoria care o cuprindea decât aceasta a bijuteriilor, pentru mine creându-se așteptări false. Nici povestea de iubire care se înfiripă între Edward și Dora nu e exploatată cu toate că intriga este, îngerul păzitor al tânărului fiind Cornelius, cel care-l iubește cu adevărat, în momentul în care Dora intervine între ei devenind gelos. Nu există scene explicite ci doar insinuări în această direcție.

Totul este scris la persoana a treia, concentrându-se pe cele trei perspective separate ale Dorei, Edward și Hezekiah. Acest lucru e plăcut aducând un contrast între capitolele în care Hezekiah răbufnește, boala afectându-i modul în care acționează, Dora și Edward fiind cei care-i încurcă toate manevrele și momentele în care sunt descrise, cu lux de amănunte, bijuteriile ori artefactele din subsulul magazinului. Cei doi tineri au povești de viață asemănătoare, trebuind a îndura momente dificile până când se întâlnesc.
În multe momente mi-am tot imaginat-o pe Dora precum o tânără a vremurilor noastre pentru ca mai apoi, când am citit descrierile ținutelor sale să mă trezesc și să o îndrăgesc și mai tare, rochiile lungi, panglicile satinate și buclele elegante să mă facă să regret că nu trăiesc acele vremuri.

Dora este un personaj mai interesant în istoria familiei sale, luptând pentru independență și pentru a scăpa de sub tutela unchiului ei, succesul tot mai mare al design-urilor ei de bijuterii făcând-o să o îndrăgești și mai mult. Cât despre animalul ei de companie, coțofana Hermes, ar fi putut avea un rol mai consistent în desfășurarea evenimentelor. Cât despre Edward, povestea lui este destul de înduioșătoare pe alocuri fiind timid și modest, grijuliu și inimos, devenind puțin prea protector față de Dora, pe măsură ce sentimentele lui pentru ea capătă profunzime.

Hezekiah este personajul negativ, brutal în cea mai mare parte, în general o persoană foarte neplăcută, dar este, de asemenea, intrigant devenind tot mai periculos pe măsură ce povestea continuă. Servitoarea lui, Lottie, este un personaj la fel de neplăcut la început, pentru ca finalul să o găsească diferit.

Finalul poveștii este unul pe repede înainte, când se întâmplă unele lucruri care nu au fost explicate prea mult, unele personaje apărând de nicăieri aducând cu ele detalii ciudate cu răsturnări de situație și mai și. Ah! trebuie de menționat și latura senzorială a poveștii, una pe care se apasă foarte des, în cazul meu reușind a ieși dintre paginile cărții cam prea mult: infecțiile care-i cuprind pe unii care au manevrat vasul.

Per total, povestea Pandorei s-a încadrat minunat într-o vară așa cum îmi place mie, cu temperaturi peste treizeci de grade, pe tăpșanul lecturilor mele într-un cadru aparte. Nu de puține ori gândul mi-a fugit și la Răzvan, cel care în copilărie era fascinat de zeii Greciei, pasiune care a rămas până acum când informațiile adunate despre ei sunt mult mai complexe și solide. Cât despre legenda cutiei Pandorei, am amintiri mi-nu-na-te, alături de fiii mei, lăsând aici mărturie în acest sens.

Activități educative copii – Cutia Pandorei sau Cum am reușit să aflam despre Zeii din antichitate

Spor la ce mai citiți!

Lasă un răspuns