machetedidactice.com

„Scăunele roșii” de Edna O’Brien

Poate dacă nu era războiul de la graniță, cartea scrisă de Edna O’Brien s-ar fi așezat diferit în sufletul meu. Dar așa, modul în care am îmbrățișat-o a fost unul aparte, cu sentimente amestecate, tivite cu imagini din reverberațiile pe care le are asupra oamenilor direct implicați în războiul ce tocmai se derulează acum la granița atât de apropiată de mine.

Scopul romanului era să ne ducă în lumi despre care, de regulă și în mod normal citim doar în ziare, să ne facă să trăim și să ne pese în același timp, să creăm ceva care se simte cu totul original, frumos și în ceea ce mă privește a și reușit. Trebuie de specificat faptul că scriitoarea irlandeză este născută în anul 1930, ceea ce este greu de crezut atunci când citești Scăunelele roșii atribuind această operă unui scriitor aflat în floarea vârstei, la apogeul creației lui. Urmăriți aceste imagini cu autoarea și veți vedea la ce mă refer.

Philip Roth a salutat această carte considerând-o a fi o lucrare spectaculoasă Și așa și este pentru că e masivă, feroce și de anvergură, chinuitoare și extrem de intimă. Eu nu am fost prinsă totalmente în poveste după ce am parcurs câteva zeci de pagini însă pentru că nu abandonez cărțile decât în anumite condiții, am avut prilejul mai apoi să intru într-o poveste care îndrăznește să abordeze unele dintre cele mai întunecate întrebări morale ale vremurilor noastre fără a pierde așchia umanității din miezul lor.

Un criminal de război balcanic căutat, deghizat în vindecător și terapeut sexual, ajunge într-un mic sat de pe coasta de vest a Irlandei. Paralelele cu „măcelarul Bosniei” Radovan Karadžić nu pot fi întâmplătoare, dar nici puterea romanului nu depinde de ele.

Dara simți că trebuie să îngenuncheze când se uită mai atent la apariția aceea care semăna cu un sfânt cu barba și părul albe, într-o haină lungă și neagră.  Purta mănuși albe, pe care și le scoase încet, deget cu deget, și se uita stingher de jur împrejur, de parcă ar fi fost urmărit. (pagina 13)

„Doctorul Vlad” cel al cărui discurs este presărat cu citate din limba latină, transmite un val de suspiciune în mica comunitate. Cine este acest străin exotic și ce își dorește?

Garda locală se străduiește să-l aresteze, o călugăriță înflăcărată, hotărând că cineva trebuie să-l investigheze pe acest bărbat, se oferă să i se facă un masaj cu pietre fierbinți – o scenă care reușește să fie atât comică plăcută, cât și înfricoșătoare în același timp. Frumoasa Fidelma, figura cea mai importantă, care sufocată fiind într-o căsnicie ce nu merge, fără copii, cade rapid sub vraja medicului implorându-l să-i ofere un copil. Doctorul Vlad ezită inițial, pentru ca mai apoi să fie dispus să accepte.  O cameră dintr-un hotel clandestin este rezervată și totul capătă substanță.

O sărută și o culcă pe pat, întinzându-se lângă ea, căutând-o cu mâinile, cu gura, cu întreaga lui ființă, ca și cum în numele iubirii sau al sentimentului pe care ea îl numea iubire n-ar mai fi putut să se sature de ea. Răsuflarea ei se auzea sacadat, în timp ce membrele li se încolăceau, vraciul și ea, acum ca niște amanți, ca într-o poveste sau ca într-un mit. În clipa sacrificiului. el strigă „Ia tot din mine!” și ea îl făcu să tacă astupându-i gura cu încheieturile degetelor ei, pe care el le mușcă, cuprins de o foame chinuitoare, primordială.
După aceea. el îi răsfiră șuvițele de păr negru pe pernă, ca un evantai, pe care îl mirosi, îl sărută și îl gustă. Ea n-avea să uite niciodată camera cu8 lumânările care se topeau, mirosul de ceară caldă, trandafirii galbeni ce-și deschideau petalele de la căldură, în timp ce afară cerul era de un albastru adânc, albastrul acela mătăsos din clipa în care noapte își aparține sieși. (pagina 117)

Și acesta este doar începutul pentru că a spune ce se petrece după ar strica o lectură cu adevărat captivantă. Consecințele acestei întâlniri de la hotel vor fi uimitoare și atât de întunecate cum nu mulți cititori și-ar putea imagina.

Romanul se dovedește a fi destul de uluitor în răsucirile sale, în capacitatea sa de a-și schimba forma și tonul. Pe măsură ce Fidelma își părăsește patria și trece printr-o multitudine de situații diferite (chiar toate la fel de convingătoare și captivante), ritmul nu se stinge niciodată. O găsim la birouri de curățenie împreună cu alți muncitori migranți exploatați în centrul Londrei, lucrând la un adăpost de ogari aflat în zona rurală din Kent, dar și participând la un proces pentru crime de război într-un tribunal de la Haga.

Proza lui O’Brien te surprinde iar și iar prin schimbări de stări având tensiuni diferite și o logică absolut convingătoare. Efectul este cumulativ și puterea romanului te învăluie; nimic nu este irosit, nimic forțat. Dispozitivele care nu ar trebui să funcționeze (care transmit relatări lungi), în stil cvasi-documentar, despre război printr-un vis, de exemplu, sau chiar și temutele bucăți lungi de dialog într-un fel de vorbire străină, funcționează perfect.

Suntem martorii unui festival al detaliilor fie că vorbim despre detaliile cotidiene ale vieții moderne, atât rurale cât și urbane, chiar și tehnologia sa omniprezentă, acestea fiind realizate cu perspicacitate și inteligență. Telefonul mobil al gărzii își pierde semnalul în pădure. O femeie participantă la un club de carte se plimbă cu telefonul în sus pentru a-și arăta mânzul nou-născut.

Aflăm despre Londra actuală cea cu pensiuni și organizații de caritate, cu cei care completează inutil formulare, angajații obosiți în ture care sunt „oameni de noapte, la un pas de fantome” și angajatorii lor duri, care sunt ei înșiși exploatați. Toate acestea sunt transmise cu o strălucire și o claritate uimitoare. Tinerii sunt la fel de nuanțați și de convingători ca cei mai în vârstă. Și în toate acestea, prezența doctorului Vlad – alternativ fierbinte și rece, furios, viclean, carismatic rezonabil și jalnic de banal – reușește cumva să infecteze fiecare pagină.

O întrebare nu-ți dă pace: cum poate fi posibil ca omenirea să nu fi învățat nimic din experiențele prin care a trecut, ele repetându-se cu o ciclicitate demnă de invidiat?
Cum putem fi martori în secolul XXI al întâmplărilor din Ucraina, țară care a fost devastată de distrugerile rușilor, cei care i-au atacat  fără a putea interveni nimeni din exterior pentru a opri acest măcel?
Cum este posibil ca masacrul de la Srebrenica să se repete peste ani în masacrul de la Bucha, e drept că nu cu atât de multe victime, dar cu mod de operare și abordare asemănător?
Câte mii de suflete trebuie să mai fie torturate pentru a pricepe că asta nu este o rezolvare? Cine poate ști răspunsul la această întrebare?

Care-i diferența între un musulman, un croat și un sârb? Musulmanul îți va zâmbi în față și te va înjunghia pe la spate, croatul nu va zâmbi, dar poate nu te va înjunghia pe la spate, iar sârbul o să te privească mândru și o să-ți facă de hac ca un bărbat adevărat. Cântecele vechi, cântecele din patria lor. Poate ai auzit că am avut probleme cu frontierele în partea de lume din care vin eu. Dă-le VIP-urilor ocazia, dă-le drumul și ei vor face aceleași lucruri iar și iar, vor lua pământul și se vor omorî unii pe alții. (pagina 314)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: