machetedidactice.com

„C” nu doar de la carte, curaj ori copil

Într-o lume plină de pagini întoarse și cuvinte dansând, îmbrățișez cu bucurie considerațiile despre aceste teme ale sufletului nostru și anume o parte dintre cuvintele care au la începutul lor litera c. Sunt atât de multe că nu știu care ar trebui scris primul, dar nu așa cum sunt în dicționar ci după cum se ivesc acum în minte, apărute după nu știu ce criterii pe care doar sufletul meu le știe.
Și am început cu pagini pe care dansează cuvintele iar paginile se află, de cele mai multe ori într-o carte în care eu mă adâncesc zi de zi pentru a regăsi cuvinte dragi ori pentru a învăța altele noi. Pentru a citi povești de dragoste, a călători, a desțeleni teritorii neștiute și a trăi vieți noi. Cartea îmi aduce alinare și cunoaștere, trezindu-mi imaginația, eliberându-mi sufletul de lumea cotidiană.

Cuvintele, unele dintre ele, sunt curajoase, curajul acesta arătând ca un cavaler în armură strălucitoare, companion credincios alături de mine în fiecare călătorie a vieții, ori mă rog, în cele mai multe îmi place să cred. El mă însoțește în bătălii interioare și-mi dă puterea să-mi înfrunt temerile. În fiecare act curajos, când îmi înalț sufletul către adevăr, doresc să-mi împlinesc menirea pentru care mă aflu aici, acum. Curajul este forța ce mă împinge să înfrunt întunericul și să zbor către visurile mele. Să am încredere în propriile aripi și să mă ridic dincolo de limitele impuse. Curajul înseamnă a fiu autentică îmbrățișând vulnerabilitatea, pentru că doar așa pot străluci.

Camarad, da, un cuvânt pe care acum nu-l prea mai aud unii considerându-l a fi învechit însă eu am altă părere. În acest dans al existenței, camaradul este partenerul nostru de viață, încredere și bucurie. Adevărată comoară, prietenia îmbrățișează inimi, înlănțuindu-le cu legături neșterse. În fiecare prieten adevărat, găsim o oglindă a sufletului nostru și o sursă de sprijin necondiționat. Mai cred încă în aceste principii chiar dacă am avut de-a lungul vieții experiențe urâte tare atunci când vine vorba de camarazi ele neputând estompa pe cele care au rămas viabile. Chiar ieri m-am întâlnit cu o fostă colegă de clasă și bună prietenă, cu care nu mă vad acum așa de des, dar atunci când ne revedem dialogul nostru se reînnoadă de unde a rămas, firesc, cu veselie și bucurie. Mă leagă amintiri atât de plăcute de ea și se știe că asta contează și rămâne ce ai simțit în prezența acelei persoane cu neapărat ce s-a spus.

Cadou, un cuvânt pe care eu îl ador însă mai mult prin prisma dăruirii nu a primirii. Ador să fac cadouri, urmez un întreg proces destul de elaborat, care uneori e cronofag pentru că nu dăruiesc oricum și orice doar de dragul de-a dărui. Cadourile pe care le ofer sunt personalizate și încerc, pe cât posibil, să le meșteresc singură. Am oferit bucăți din sufletul meu în aceste lucrușoare care dacă ar putea și vorbi… . Ce ar spune? Ce bolborosesc în timp ce le meșteresc, ce simt și ce gânduri mi se perindă prin suflet. Ar fi calde, învăluite de arome aparte, cele pe care știu că primitorul le adoră. Dăruiesc nu doar lucruri ci și timp, mai ales timp, pentru că el este cel care contează în economia vieților noastre mai ales acum, când toată lumea este prinsă într-o veșnică mișcare browniană.

Am văzut și simțit dintr-o dată albastru și am știut că e vorba de cer. Cerul meu iubit și atât de admirat zi de zi. Nu-i zi să nu-mi ridic ochii spre el admirându-l, căutând să deslușesc mesajul pe care mi-l transmite sub forma norilor. Și am prins niște nori despre care am mai lăsat aici câteva rânduri așa cum m-am priceput eu pentru frumoase aduceri aminte. Norii de la ei de acasă, din înaltul cerului i-am putut admira alături de fiii mei în călătoriile pe care le-am făcut așa cum am putut înveli sufletul în culori cum numai cerul le poate oferi. N-am cuvinte să explic cum mă-nvață să visez și să cred în imposibil, n-am!

Copilul și curiozitatea merg la braț cu mine. Câteodată e copilul din mine, dar de când am devenit mamă, de douăzeci și opt de ani, fiii mei mi-au arătat o parte a existenței de care habar n-aveam. Oh, Doamne, atât am putut învăța de la ei de nu m-am putut sătura iar pentru că fericirea a fost așa de mare a trebuit s-o împărtășesc, așa ajungând să merg la ateliere cu copiii altora. Am avut o copilărie fericită, dar nu a fost ce trebuia, aș fi putut fi altundeva și trăi altfel dacă mi se acorda timp. Am conștientizat importanța timpului acordat copilului și am procedat în consecință din postura de părinte astăzi neregretând nici o clipă decizia luată. Tot aici, pe acest blog, stau mărturie sutele de cărți pe care le-am parcurs împreună, activitățile atât de diverse pe care le-am făcut și momentele în care ei au avut parteneri de joacă și învăț.

Și mai sunt cuvinte care încep cu această literă atât de multe că nu le pot eu cuprinde aici, dar voi căuta să le folosesc și transmit așa cum se cuvine. Iar din învățat nu mă voi opri, garantat!

Lasă un răspuns