Iată că dimineața de vară pe care o așteptam cu atâta freamăt s-a materializat astăzi. Puțin trecut de ora 8 am plecat spre el, de data asta pe jos, pentru că mașina este în service având nevoie de niște reparații. Până acolo prea puțini oameni mi-au tăiat calea de unde am dedus că multă lume este în vacanță ori pornește mai greu dimineața. Copiii, după un an școlar destul de zbuciumat, dorm mai mult, examenele atât de evaluare cât și bacalaureatul terminându-se, cred că acestea sunt motivele acestei liniști.
Gândurile mele au călătorit departe, până la Răzvan, căruia de altfel i-am înregistrat un mesaj spre a-l citi atunci când va avea timp, cred că în drum spre muncă, el nefiind încă trezit pentru a ne auzi.
Am întâlnit niște tufe de cicoare și am încercat să le fur puțin din albastrul atât de zâmbăreț pe care-l afișau, dar nu știu dacă mi-a reușit. Înclin să cred că nu, dar nu am fost supărată pentru că atenția mi-a fost atrasă de niște ciulini, frumoși, viguroși, semeți. Florile lor mă priveau drept în ochi așa de înalte erau și aveau o atitudine atât de trufașă că am trecut mai departe fără a sta prea mult la palavre.
În schimb am oprit pentru a împăca niște maci cu păpădiile pe care le tot certau, învinuindu-le de nu știu ce stricăciuni. Degeaba încercau ele să explice cum stă treaba că macilor deja le ardeau obrajii de nervi. Dup ce i-am ascultat și mie mi-au ars ochii, la propriu.
Ce m-a ajutat să scap de roșeață? Mirosul de lavandă și zumzetul plăcut auzului care venea dinspre tufele înflorite.
Nu se aude zumzetul pentru că înregistrând cu microfonul de la căști se aude deranjant, pe alocuri. Poate ar fi trebuit să-l las așa, însă asta a fost inspirația de moment.
Într-un colț al Tăpșanului, între secvențele de citit, am observat cum zmeura coaptă își dezvăluia strălucirea rubinie. Bobițele sale își deschideau brațele cu generozitate, oferind gustul dulce și suculent al verii. Fiecare boabă era o mică comoară ce aștepta să fie descoperită și savurată.
În jurul zmeurilor, flori sălbatice și colorate creșteau în armonie. Margaretele albe și delicate se învecinau cu rochița rândunicii, iar trifoiul avea o nuanță de verde aparte. Au apărut și fluturii nu așa de colorați ca cei din copilăria mea, dar grațioși și diafani, fiind purtați de palele de vânt într-un dans cum n-am mai văzut.
Cum nu a mai fost tuns de câteva zile bune, ploile au avut grijă să hrănească iarba și toate buruienile astfel încât acestea ajungând să aibă o înălțime considerabilă. Cine se bucura? Gâzele, care săreau de colo colo ca niște veritabile acrobate de la circ.
Fericită că am trăit încă o dimineață de vară autentică pe tăpșanul lecturilor mele, conectată la esența vieții și bucuria simplă a naturii. Să se deschidă porțile ferecate pentru a mă reîncărca!
