machetedidactice.com

O zi de duminică în care am tras de mine cât am putut

Nu știu la alții cum este, dar la mine duminica nu prea se diferențiază de restul zilelor din săptămână. Nu am exercițiul acesta al bisericii, de mers la slujbă ori de făcut nu știu ce altceva religios. Cred că învățul din copilărie și-a pus amprenta mai mult decât pot eu înțelege pentru că trăindu-mi toată copilăria și adolescența în comunism aceste practici nu existau în familia mea. Nu am judecat niciodată și nici nu o voi face ci voi lua lucrurile ca atare, relația mea cu cel de sus fiind una extrem de personală, ea consumându-se în intimitatea mea cea mai profundă loc unde nu are voie să intre nimeni.
Așadar, duminicile, în marea lor majoritate au un tipar care se repetă, de când a plecat tata existând și vizite la cimitir și nu doar la el ci și la doctorul meu de la care încă aștept să primesc un răspuns la multitudinea de probleme care mă macină și despre care nu am cu cine să vorbesc.
Duminica este o zi în care fiind toți acasă, în cea mai mare parte din toate duminicile existente de peste an, e un ritual al prânzului împreună, un moment care arată, uneori, mult mai mult decât reușim noi să pricepem.
În rest e muncă, dar pentru că eu nu o percep ca pe o muncă ci ca pe o pasiune, nu știu unde s-o încadrez. Am termene limită în care trebui să predau proiecte iar asta nu ține seama de zilele săptămânii.
Mai am parte de oameni cu care colaborez greu, uneori foarte greu, pentru că simt cum rămân secată de energie după dialogul avut cu ei. Dacă el este și vorbit, nu doar scris, epuizarea este maximă, ei având darul de a-mi lua toate resursele. Nutresc speranța de a gestiona ei mai bine energia luată de la mine și de a găsi puțin răgaz necesar pentru a-și trage sufletul și de a-și pune ordine în gânduri.
Azi a fost una dintre acele zile în care nici nu am ajuns la ora prânzului că eram secătuită de vlagă și energie. Mă regrupez destul de greu pentru că nu pricep de ce adulții nu sunt capabili să gestioneze niște situații nu foarte complicate fiind atât de pătimași și întunecați de ambiții și judecăți care nu sunt foarte veridice.
Dar iată că, la ora când scriu toate acestea pot afirma că am reușit să gestionez problema, finalizând ceea ce aveam în plan.
Am băut un pahar de vin și acum merg la culcare nu înainte de a continua povestea lui „Hamnet”, o carte mult analizată și recomandată pe care am cumpărat-o atunci când a apărut, dar de care nu am putut să mă apuc din nu știu ce motive. A citit-o Luca iar el mi-a spus că nu crede că o vom privi la fel, atâta vreme cât relațiile dintr-o familie și desfășurarea lor o percepem diferit. Oricum, nu am ajuns prea departe dar deja am citit niște pasaje care m-au pus serios pe gânduri și m-au făcut curioasă
Hai, să vină o săptămână plină de creativitate și frumos, lăsând la o parte sărbătoarea iubirii, această șaradă a lumii moderne din care eu nu vreau să fac parte.
Să vă fie bine, indiferent cum percepeți și înțelegeți voi această stare!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: