machetedidactice.com

700

Trebuie să mărturisesc că mi-am imaginat diferit această aniversare. E un exercițiu de voință pe care l-am avut și voi continua să-l fac atâta timp cât voi fi în putere.

Cu siguranță vă veți întreba ce semnifică această cifră și de ce vorbesc eu acuma despre ea. Au trecut șapte sute de zile de când scriu pe acest blog zi de zi. Fiecare zi din ultimele șapte sute au avut ceva notat aici. Totul despre mine și preocupările mele, despre cei din jurul meu care contează, gânduri, frământări, vise, ofuri, cărți multe cărți filme câte și mai câte s-au adunat. Viața mea, nu completă însă cu multe repere semnificative. Nu am încă curajul de a destăinui mai mult și nici nu știu dacă ar ajuta pe cineva însă vreau să cred că măcar unele dintre cărți ori activități despre care am pomenit aici au fost cuiva de folos ori inspiraționale.

La prima ora notam așa: una dintre diminețile care încep prea devreme, exagerat de devreme. Starea pe care o am nu-mi dă liniștea necesară pentru a face nimic, nici dormi.
O frământare enervantă și o durere pe care nu știu de unde s-o apuc venind din direcții diferite. De gânduri nu mai pomenesc.
Răbdare, asta-mi tot repet cu toate că dacă mă privesc mai în amănunt pe pielea mea numai asta e tatuat în prea multe locuri, în spatiile libere putându-se citi altceva oarecum din același registru.
Doar ochii mai pot aduce cuvinte și povești noi și pe ei cade greul eu sperând să poată duce că nu m-or lasă chiar acum.

Acum, după ce am parcurs ziua cu greu și multă durere fizică m-am mai liniștit, e puțin mai bine, pot să-mi trag sufletul si aduna forțele pentru ce urmează că nu știu cum va fi ci doar ce-mi doresc să fie. Și nu vreau lucruri abracadabrante ci unele din sfera firescului. Numai că am constat că tocmai acestea sunt greu de găsit și trăit deci va fi nevoie de putere pe care sper s-o găsesc și adun.

Nu am putut coborî din pat prea mult, de ieșit din casă nici nu poate fi vorba, dar de la fereastră am admirat explozia de culoare și frumusețe pe care natura a oferit-o, bucurându-mă cum se cuvine de așa dar. Am zâmbit când am primit o fotografie de la Colchester acolo unde copacul din curtea casei unde stă Răzvan a înflorit. Cred că e un mălin, ramurile lui fiind pline de flori, mirosul răspândit pe măsură.

Voi compensa atunci când voi putea lipsurile adunate în zilele acestea pline de boală. În schimb, am reușit a citi, nu foarte mult ce-i drept, noua carte în care am intrat fiind una care merită atenție.

Spor în toate și multă sănătate!

Lasă un răspuns

%d