„Ghici cine vine în vizită?” de Sonja Bougaeva – Vizitez orașul meu *Atelier cu grupa mică

Săptămâna care mâine se încheie a fost una în care micuții Fluturași au descoperit o parte din tainele orașului în care trăiesc. O temă interesantă pentru niște copii atât de mici cum sunt ei și foarte solicitantă pentru educatoare, asta pentru că trebuie găsită modalitatea cea mai potrivită pentru înțelesul lor.  Cărți sunt, nu puține, însă nu foarte potrivite pentru bagajul de cunoștințe pe care ei îl au și pentru vocabularul pe care-l posedă la această vârstă. Dar chiar și așa, în aceste condiții, se pot crea secvențe minunate la care copiii să vibreze și, mai ales, să interacționeze.

Pentru că-mi place să pornesc de la o poveste pe care să tot clădesc și de această dată am găsit una, de ajutor fiindu-mi cărțile pe care le-am cumpărat atunci când băieții mei erau mici, și de care nu m-am putut despărți așa cum am făcut cu alte lucrușoare care le-au aparținut. Nu am dat nici o carte din biblioteca loc, acum având bucuria de a regăsi, după atâta amar de vreme, cărți din copilăria mea pe care părinții le-au păstrat.

Revenind la povestea de astăzi, numele ei este Ghici cine vine în vizită?! de Sonja Bougaeva o carte apărută în anul 2008, care acum nu mai poate fi găsită, poate doar pe la un anticariat. Însă eu am înregistrat-o pentru a putea fi urmărită dacă se dorește acest lucru.

Am reluat tot ritualul cititului cu voce tare prin prezentarea tactilă a cărții, copiii punând mâna pe copertă, așa aflând că este cartonată și lucioasă și prin explicarea unora dintre cuvinte pe care cei mici nu aveau de unde să le știe. De această dată insulă, suspect, orologiu, bagaj au fost în atenția noastră mai mult. Le-am bătut din palme (pentru a pregăti despărțirea în silabe de mai târziu), le-am rostit pe silabe (pentru a se auzi mai bine sunetele) și am dat exemple de alte situații când le putem folosi. De o atenție sporită au beneficiat și ilustrațiile, peste care mă aplec de fiecare dată, ele spunând povestea altfel decât cuvintele.  Știu, poate suna pompos și ireal însă dacă totul decurge firesc și natural copiii reacționează că arate, participând cu bucurie la acest proces de descoperire. E o plăcere se vezi că se poate citi și altfel și sunt fericită că pot face acest gest care deja a devenit rutină la această grupă de copilași.

Această poveste mi-a oferit momente în care am putut face alături de copii înviorarea pe care o făceau și cele două surori din carte la cererea verișorului lor. Sunt secvențe pe care copiii le iubesc, reacția lor fiind una care spune multe.

Încerc să nu trec cu vederea nimic din poveste care mă ajută să recapitulez ceea ce știu că deja copiii au auzit, iar cum săptămâna trecută am petrecut-o în fiecare dimineață alături de ei, am avut cârligul necesar. Cei care au lipsit au intrat în jocul nostru, explicându-le și lor despre ce este vorba.

Secvențele de mișcare au fost diverse și am dansat pe cântecul celor de la Zurli, „Am o căsuță mică”, care nu a avut efectul pe care eu îl așteptam, așa că am revenit la cântecelele de săptămâna trecută, cele pe care copiii deja le știau cu versuri și coregrafia aferentă. Poate vor fredona și acasă pentru a le auzi și părinții, cine știe?!

Următoarea etapă a fost aceea în care ne-am făcut propriul nostru orășel, cei mici fiind invitați să dea culoare clădirilor pe care le-am pregătit. Explicația materialelor pe care urmau să lucreze, instrumentele folosite, pașii de lucru s-au auzit pe îndelete și abia când toți au spus că știu ce au de făcut am pornit la lucru. Au fost câteva elemente noi, polistirenul pe care au colorat fiind diferit ca textură și suprafață de lucru față de hârtie. Evident că unele dintre case au avut găurile aferente unui exces de zel, dar per total, rezultatul final pe mine m-a bucurat mult. A nu se uita că acești copii au trei ani, doar atât.

Pentru a lucra așa cum trebuie este nevoie de instrumente bune, în cazul acesta carioci bune, cu vârfuri întregi și culori vibrante, și au fost grupa fiind utilată ca la carte. S-au folosit și un soi de markere, cele care au vârfurile mai generoase și au prins foarte bine pe polistiren. Împreună cu doamna Mihaela și doamna Irina care am supravegheat și îndrumat, au decorat casele iar ele au avut desenele cele mai hazlii așa cum se văd prin ochii unor prichindei de trei anișori.

Un moment minunat a fost acela în care copiii au fost provocați să răspundă la niște ghicitori, legate la tema noastră de astăzi despre casele din orașul în care locuiesc. Ori cum casele nu sunt goale, regăsind în ele tot soiul de obiecte, le-am propus să le descopere. Iar unele chiar au avut succes.

După ce mărul de la gustare a fost ronțăit și ne-am reamintit la ce trebuie să fim atenți atunci când mâncăm, am „atacat” ultima etapă a dimineții, o activitate de sortare.

Le-a plăcut, participând toți, pentru fiecare existând cel puțin două jetoane de a fi puse acolo unde trebuie.

După ziua de astăzi, Fluturașii au mai prins câteva nuanțe pe aripioare. Ele încă nu se văd foarte clar, însă cum nu caut spectaculosul, știu că răbdarea, perseverența și dedicarea vor da roade. Și nu sunt singură ci alături de două doamne educatoare super, Irina și Mihaela. Continuăm împreună alături de părinți pentru că în acest proces sunt trei părți, cum bine se știe: copil * părinte * educator. Mai avem atâtea de descoperit!