machetedidactice.com

Castelul Peleș, mereu surprinzător

De multe ori aud:

– De ce te mai duci dacă ai fost de atâtea ori?

Pentru că de fiecare dată e altceva, eu fiind diferită. Și ceea ce văd este procesat într-un mod aparte, necunoscut. Încercați dacă nu mă credeți, experiența personală fiind sfântă!

O parte dintre amintirile mele:

Despre atunci când trebuie să lași totul și să pleci

«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»

Raiul regăsit

Carol I – primul rege al României

Nu de puține ori am fost la Peleș, în diferite etape ale vieții mele și de fiecare data acest loc a reușit să mă surprindă.

Atmosfera de basm e peste tot și te aștepți ca porțile castelului să se deschidă pentru ca să poți admira alaiul alcătuit din curteni în frunte cu conducătorii lor.

Evident că contează foarte mult și cine te însoțește în această călătorie, iar eu am avut bucuria ca în acest iulie fierbinte să-i am alături pe fiii mei, trecând trei ani de când nu am mai fost în această formulă aici, în România.

Am petrecut momente unice care mi-au demonstrat că dacă vrei să intri într-o poveste și să faci parte din ea, poți. Și nici nu este așa de greu ca să nu mai pomenesc cât este de plăcut!

De multe ori aud:

– De ce te mai duci dacă ai fost de atâtea ori?

Pentru că de fiecare dată e altceva, eu fiind diferită. Și ceea ce văd este procesat într-un mod aparte, necunoscut. Încercați dacă nu mă credeți, experiența personală fiind sfântă!

O parte dintre amintirile mele:

Despre atunci când trebuie să lași totul și să pleci

«Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»

Raiul regăsit

Carol I – primul rege al României

Lasă un răspuns

%d