Literatura de azi – «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»

Atunci când aud de Carol I, în mintea mea răsare Castelul Peleș, mândrul și falnicul castel din Carpați, cel care a ajuns să fie una dintre cele mai vizitate obiective turistice din țara noastră; însă regele care a avut cea mai îndelungată domnie – 48 de ani – din istoria statelor românești este cel sub care s-a obținut independența țării, căreia i-a și crescut prestigiul, a pus bazele unei dinastii și a redresat economia.

Se știe că în acea vreme, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, România era sub influența puternică a culturii franceze, iar recomandarea pe care Napoleon a făcut-o a cântărit mult în ochii politicienilor noștri. Ion Brătianu a fost cel trimis să negocieze cu prințul și cu familia acestuia, pentru ca pe tronul României să fie înscăunat Carol.

Până în anul 1866 când acceptă coroana României, Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringe a fost ofițer german, a participat la Al Doilea Război al Schleswigului, experiență care-i va fi de folos mai târziu în Războiul  ruso-turc.

În ziua de 10 Mai 1866 este proclamat domnitor al României, chiar dacă domnia sa a început în aprilie 1866 iar la 10 mai 1881, este încoronat rege al României (1881-1914). Își va pune pe frunte coroana de oțel turnată din metalul unuia dintre tunurile turcești capturate la Grivița la 30 august 1877.                                   

Cuvintele de ordine pentru primul rege al României au fost – tenacitate, sobrietate, rigoare. Carol I a făcut istorie la propriu, înconjurat fiind și de o pleiadă de oameni politici, I.C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, P.P. Carp, Lascăr Catargiu, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Ion I.C. Bratianu, Take Ionescu sau Nicolae Filipescu, îndeplinind destinul național al României: independența și modernizarea.

După o domnie lungă și benefică, România a făcut un salt înainte uimitor – mai toate căile ferate române datează de pe vremea lui Carol, s-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului (a doua ţară în lume, după SUA, în domeniul extracţiei petrolului), s-au făcut uriaşe progrese economice. Carol I a murit la castelul său de la Sinaia, la 10 octombrie 1914. Boala sa a fost agravată de sentimentul că nu reuşise să-şi facă datoria de ofiţer german şi monarh Hohenzollern.

„Viaţa mea era aşa strâs legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene […] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»…”.

(sursa: descopera.ro)

Articol apărut în revista online Literatura de azi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: