La Jumbo, plin de lume. Parcarea plină ochi, nu aveai unde să arunci un ac.
Părinți neinspirați veniți la cumpărături alături de copii. În magazin, raiul lor. Din puzderia de produse, cred că au mii de repere, nu are cum să nu-ți placă ceva, oricât de selectiv ai fi.
Culori fără a putea fi contabilizate. Sclipici la fel, nu apuci să clipești că o steluță-ți apare în fața ochilor.
Coșuri mustind de produse, de la jucării la cele destinate întreținerii casei și înfrumusețării ei.
Dorințele copiilor târâți de părinți se aud zgomotos:
– Vreau aia!
– Mai ai acasă una!
– Și ce dacă, mai vreau unaaa!ori
– Numai cumpăr, dragă, nimic! Nu mai încap în casă de jucăriile tale!
Alți copii, din altă categorie, mai liniștiți, își arată dorințele prin gesturi. Părinții înțeleg și procedează în consecință.
Niște tineri cercetează o listă, probabil pentru Secret Santa. Consultă bugetul de fiecare dată când văd ceva care le-ar plăcea și socotesc apoi se consultă făcând tot soiul de remarci legate de adrisant.
Părinții privesc și socotesc (cei mai mulți dintre ei).
Povești felurite la prețuri diferite.
Nu mi-au trebuit mai mult de 20 de minute pentru a rezolva ce aveam de rezolvat. Am învățat că la Jumbo nu e de căscat ochii ci de făcut cumpărăturile țintit. Știam unde se află cele necesare mie, le-am pus în coș și am plecat fără a mai zăbovi deloc în fața nici unui produs indiferent cât de ispititor era. Am prins o casă liberă – n-am mai văzut niciodată toate casele deschise, am plătit, o sumă modică în comparație cu ce se auzea în jurul meu și am plecat. Fericită să fi rezolvat o problemă spinoasă.
