Pentru mine, octombrie înseamnă frig ușor, palton, un fular tras peste umeri și o ceașcă de ceai aburindă lângă fereastră. Dar anul acesta, octombrie a hotărât să-mi schimbe obiceiurile — și mi-a oferit, în loc de nori, un cer curat și o mare albastră.
În Israel, toamna se simte altfel. Termometrul, pe care l-am adoptat ca pe un prieten de drum, mi-a zâmbit cu atâtea grade încât am pornit spre mare. Ashkelon m-a primit în lumina ei blândă, cu un drum neted și generos, ce leagă Gan Yavne de țărmul Mării Mediterane. Acolo, marea are o liniște aparte, un albastru dens, ca o respirație lungă după o vară care n-a vrut să plece.
Am ajuns singură la plajă — doar eu, o carte și un prosop. Robert a rămas cu treburile lui, iar eu m-am lăsat în grija valurilor. Apa era caldă, surprinzător de blândă pentru o zi de toamnă, și m-a chemat înăuntru, fără ezitare. Nu fac asta des, dar azi a fost o zi de răsfăț. Apoi am cules scoici — mici comori lucioase, pe care le voi duce acasă, să se așeze lângă cele din Marea Nordului, din Marea Egee, din Adriatică și din Marea Neagră. Împreună, vor fi surori. Vor povesti una alteia despre vânturi, țărmuri și oameni care le-au atins.
După prânz m-am întors, mi-am spălat sarea de pe piele și m-am pierdut puțin prin oraș, rătăcind printre vitrine și aer cald.
Seara a venit odată cu Gabi și cu o nouă destinație: Asdod.
Asdod are un aer modern și viu, cu promenade largi și lumini care se reflectă în mare. Ne-am plimbat pe faleza liniștită, acolo unde vântul nu răcește, ci doar te mângâie. Am încheiat ziua într-un restaurant micuț, unde sushi-ul a fost mai degrabă o experiență decât o masă — frumoasă, dar nu ușoară.
Când am ajuns acasă, spatele și-a cerut drepturile, iar medicamentele au fost un compromis mic pentru o zi mare. M-am întins, obosită și mulțumită, cu gândul la șopârlița de pe perete — mica locatară a serii, pe care Gabi a condus-o afară, spre lumea ei.
Mâine va fi tot cald, spun prognozele. Eu spun că va fi tot frumos.
