machetedidactice.com

„Mamé” de Nicolae Avram

Din capul locului trebuie să mărturisesc că eu așa ceva nu am mai citit. Așa tip de scriitură cu așa limbaj și acțiune nu am mai avut ocazia. Până acum!

E ceva ce m-a curentat, pur și simplu.
Ceva ce nu știu cum descrie pentru a înțelege cum stă treaba cu cuvintele.
Cuvinte aflate în dicționar, cunoscute de toți chiar și cei fără studii academice ori lecturi multe la activ, dar cuvinte care se împlântă adânc în ființa ta întrebându-te: oare ar fi posibil așa ceva?
Da, cred că este posibil orice, pentru că rasa omenească a scornit și născocit cele mai bizare forme de manifestare de la cele mai rudimentare până la cele mai rafinate.
Fraze întregi din această carte le-am citit în aer liber, m-am oprit pentru a-mi stăpâni senzația de greață, le-am recitit pentru a pricepe ce anume nu e în regulă.
Cu mine?
Cu cartea?
Cu percepțiile?
Cu timpul când ea a venit în întâmpinarea mea?
Sunt pregătită să citesc și să aud orice, dar odată lecturată această înșiruire de cuvinte se răscoală în tine nu doar mațele ci toate: simțuri, conștiință, senzații.


Dacă iadul există, ei bine! cartea asta îl descrie cu lux de amănunte.

Poate dacă specific faptul că acțiunea se petrece în căminele de copii din vremea comuniștilor elucidez multe dintre necunoscute. Aceste case de copii, n-aș putea generaliza, totuși, au reprezentat în marea lor măsură adevărate lagăre de exterminare. De altfel imaginile care au fost făcute publice după căderea comunismului nu cred că mai au nevoie de nici un comentariu. Eu însămi am o amintire cu o vizită la un așa centru, copil fiind, atunci când copilași de trei ani s-au năpustit asupra mea cerându-mi să fiu mama lor. Dacă nu am uitat până acum trebuie că a fost extrem de traumatizant.

Oare cum a reușit Nicolae Avram să scrie aceste rânduri? De unde a avut resursele necesare pentru a transforma atâta câcat, pișat, excremente și mai știu ei ce oribilități în artă? Sunt întâmplări, în viața multora dintre noi, pe care nu le putem rosti nici în intimitatea totală, darămite în alte condiții. Ce mecanism s-a pus în mișcare de au determinat autorul să le facă vizibile?
Chiar așa, ficțiune cum se pretind a fi, aceste întâmplări, cu siguranță au un sâmbure de adevăr. Tare, dur, imposibil de spart, practic. Însă odată dovedit învelișul dur, ce iese la iveală se aseamănă cu valurile de smoală revărsate din cazanul iadului.

Vorbele triviale și narațiunea plină de invective care răzbat din gura copilului te fac pe tine, cititor să percepi într-un mod diferit, parcă mai îndulcit – atât cât se poate în situația dată – toată înșiruirea de evenimente.

Nu vă pot invita să o citiți, dar nici nu vă îndemn să o ocoliți. Decizia vă aparține!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: