În viața fiecăruia intră și ies oameni. Nu știu care e algoritmul prin care ei ajung în viețile noastre, dar cred că nu apar întâmplător.
Cu unii te trezești din start fără a avea posibilitatea să-i alegi pentru că decid ei pentru tine.
Cu alții crești, în grija lor intrând formarea ta pentru ceea ce trebuie să devii.
Pe unii îi iubești cu patimă orice-ți fac.
Pe alții îi respecți în tăcere ori vibrant, după cum ești croit să reacționezi.
Despre unii consideri că-ți sunt indispensabili, crezând că dispariția lor înseamnă și dispariția ta. Automat, fără putință de raționament. Viața a demonstrat că nu e așa în foarte multe cazuri și că poți face față și fără ei, nu mai comentez că uneori chiar mai bine.
Despre alții spui că e de datoria ta să continui chiar dacă ești încercat de senzații greu de suportat și gestionat.
Oare, avem fiecare în jurul nostru oamenii pe care-i merităm?
De ce depinde prezența ori absența lor?
Care este vârsta la care poți decide cine face parte din viața ta și cine nu?
Ce faci când într-o zi intră în viața ta atâtea chipuri că rămâi fără replică, sufocat de trăiri de negestionat?
Știu răspunsul, cel puțin așa cred, dar nu contează că știu dacă procedez diferit de cum știu.
Dar de un lucru sunt sigură, fără putință de tăgadă, și anume că astăzi am avut parte de o zi de vis, specială, inedită, aparte. Mi-am făcut provizii din ea așa cum m-am priceput mai bine iar acum le așez că, poate, până adorm mai reușesc să mai fac puțin loc. Cine știe ce va urma?!
