machetedidactice.com

„Anna și Omul Rândunică” de Gavriel Savit

Din capul locului trebuie să spun că această carte, Anna și Omul Rândunică de Gavriel Savit, apărută la Grupul Editorial Art, secțiunea youngart chiar dacă este dedicată cititorilor de +14, eu una nu o consider a fi potrivită lor.  Cuprinde elemente pe care mulți dintre ei, cel puțin în jurul acestei vârste, nu sunt capabili să le deslușească și înțeleagă. Secvențe întregi unde tu, adult în cunoștință de cauză, cu greu poți cuprinde grozăvia lucrurilor.
Da, știu, copiii din ziua de astăzi sunt diferiți de cei din generația mea pentru că accesul pe care-l au la informație este complet diferit, dar, dar cred că asta nu reprezentă ingredientul care să o facă digerabilă.
Am citit destul despre Holocaust, am fost la lagărele de exterminare și privesc eu diferit, se prea poate și asta.
Poate că acum, din postura de părinte să percep într-o altă lumină și printr-o altă prismă. Oare și războiul care-i atât de aproape de mine m-a făcut să afirm asta: că nu-i o carte pentru copii. Se poate și asta! Poveștile care se derulează acum sub ochii noștri, în direct, sunt cutremurătoare impactul pe care-l au asupra multora dintre noi fiind nimicitor.

Când tatăl ei dispare în urma epurărilor intelectualilor din Cracovia în 1939, Anna, o fetiță de7 ani rămâne singură într-un oraș în care bunătatea e tot mai rară, oamenii tot mai nesiguri și imprevizibili. Ea întâlnește un bărbat misterios care se arată dispus să aibă grijă de ea, într-un mod diferit de cei pe care familia ei i-a numit cândva prieteni și, împreună, pornesc într-o aventură.

Anna și Omul Rândunică – așa cum îl numește ea, acestuia nefiindu-i atribuită nici o identitate – înconjoară pădurile Poloniei, fetița dovedindu-se a avea un intelect mult peste vârsta sa, o minte academică și o persoană care stăpânește mai multe limbi, fiind capabilă să dialogheze în poloneză, franceză, germană, idiș, rusă.

Anna a avut o relație specială cu tatăl ei.

Nu există amintire de-a Annei în care tatăl ei să nu spună ceva. Dăinuia în memoria ei ca o statuie vie, turnată în postura lui firească de ascultător: genunchiul drept îndoit peste cel stâng, cotul sprijinit de genunchi, bărbia în palmă. Adopta des această poziție, însă chiar atunci când asculta tăcut, încordat, tatăl Annei nu contenea să comunice, iar buzele și sprâncenele lui zvâcneau și se frământau ca o reacție la ceea ce i se spunea. Dacă alții trebuiau să ghicească semnificația acestor ticuri și spasme, Anna cunoștea la perfecție și limba asta și n-avea nevoie să-l întrebe nimic.
Ea și tatăl ei petreceau foarte mult timp discutând. Vorbeau în toate limbile, prin toate ungherele locuinței lor și peste tot pe străzile orașului. Știa sigur că dintre toți era partenerul lui de dialog preferat. (pagina 11)

Ce știe Anna despre lumea din jurul ei? De soarta celor dragi și a prietenilor ei? Ce înțelege ea și cât de departe își va lăsa imaginația pentru a mai crede în bunătate? Cât de departe poate merge înainte de ceea ce pare inevitabil?

Cum spuneam, Anna și Omul Rândunică este prezentată ca o carte pentru +14, dar așa cum a spus odată tatăl Annei: „Bărbații care încearcă să înțeleagă lumea fără ajutorul copiilor sunt ca bărbații care încearcă să coacă pâine fără drojdie.” Cu toate că se poate crede că s-a scris totul despre Holocaust, veți fi mirați să descoperiți în povestea Annei ceva ce încă nu s-a scris.
Romanul de debut semnat de Gavriel Savit este parțial basm, parțial realism magic și parțial explorarea psihosocială a ceea ce poate însemna să crești înconjurat de groază, o narațiune extraordinar de bântuitoare care-ți va tăia răsuflarea.

Iată o parte a unui interviu dat de autor pe care l-am citit integral aici, dacă doriți să-l parcurgeți și voi. E interesant și merită!

Shira Schindel: Eu personal am iubit-o pe Anna și pe Omul Rândunică și abia aștept să le transmit prietenilor și familiei. Ați fost surprins de interesul adulților pentru această carte, care este prezentată ca fiind pentru tinerii cititori?
Gavriel Savit: Este interesant cum, atunci când scrii o poveste care este centrată în jurul unei femei tinere, este primită ca fiind mai juvenilă, iar aceasta este o realitate nefericită a modului în care gândim narațiunile femeilor din lume în acest moment. Dar, a cam deschis cartea.
Nu m-am gândit imediat la ea ca la o poveste a unui copil, dar cred că este, în esență, o poveste despre o perioadă magică și o mentalitate de copil de care mulți dintre noi uităm imediat pe măsură ce îmbătrânim.
De asemenea, cred că suntem foarte norocoși în acest moment că ceea ce a fost considerat în mod tradițional ficțiune generică — speculative, detectivistă, pentru copii — s cade pe margine. Narațiunile pentru tineri adulți sunt la modă. Nu e nicio rușine să citim o carte care ne place.

SS: Dar narațiunile despre Holocaust? Sunt mulți care spun că am publicat suficiente cărți pe acest subiect.

GS: Recunosc că am și un grad de oboseală cauzată de Holocaust. Există atât de multe acolo care par să calce pe același teren iar și iar. Multe dintre ele, pentru mine, se transformă în mizerie și nu vreau asta.

Există o carte pe care am citit-o de Yan Martel, „Beatrice și Virgil”, care tratează dificultatea de a introduce arta și povestea în spațiul narațiunilor celui de-al Doilea Război Mondial și Holocaust.

Există atât de multă artă creată despre Holocaust și o mare parte din ea pare să fie foarte preocupată de portretizarea groază. Ceea ce este evident real și nu aș vrea niciodată să minimizez oroarea acelui timp și loc.

Totuși, mi se pare că ființele umane trăiesc o viață plină chiar și în cele mai atroce situații și este oarecum regretabil că nu este întotdeauna posibil să vedem nuanța experienței umane în aceste situații teribile. Cred că acesta este unul dintre cele mai fascinante lucruri: cum crești înconjurat de acest pericol oribil?

Dar poate că răspunsul este simplu: Care este alternativa?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: