Văzând vremea de afară gândul îmi fuge la toți refugiații pe care i-am văzut astăzi și la cei care sunt pe drum în încercarea de a scăpa de teroarea războiului. A scăpa de moarte, la propriu pentru că ce vor găsi când se vor putea întoarce numai Dumnezeu știe.
În ciuda exercițiilor de imaginație nu ai cum te pregăti pentru așa ceva. Mintea nu poate cuprinde grozăvia celor care se petrec acolo.
Ninge destul de tare, vântul bate suficient cât să piște altfel frigul, e o atmosferă mai degrabă de iarnă. Orașul e aproape pustiu.
Speranța?
Speranța nu a murit!
