machetedidactice.com

Inutilitatea testelor se dovedește zi de zi în ciuda tuturor opiniilor exprimate

Cu toate că precum trâmbița mărita împărăție, elevii vor beneficia de două teste de salivă pe săptămâna, treaba s-a poticnit după numai șapte zile. Luni, în a doua săptămână când trebuia să aibă loc testarea (la domiciliu, în cazul nostru), nu s-a mai petrecut din lipsă de teste. Discuții au fost precum că se vor da testele miercuri și ele vor fi făcute două zile consecutiv.

La noi a sosit doar o singură bucată, și aceea miercuri, iar astăzi de dimineață am purces la a testa liceanul înainte de a merge la școală. Dacă la primele se mai observa o dunguță ori ceva pe dispozitivul din pachet, la acestea ele au dispărut complet. Nu e nici albă nici roșie, nici cu o dungă nici cu două ci e indecisă, albă total.

Precum ceața care ne învăluie din toate părțile.

Nu mai este același tip de test ca săptămâna trecută ci este Rapidfor din care a dispărut pipeta. Probabil, forma conică a plicului în care se scuipă a eliminat necesitatea pipetei. Pentru mine e mai bine, că așa mai scap de greața care mă cuprinde atunci când trebuie să-l fac.

Am întrebat ce se petrece la școală pentru că la grădiniță și-n alte locuri prin care am mai fost am văzut mulți muci colorați diferit, tuse gâjâită și fornăieli de rigoare. Am priceput că nu contează cum vine copilul, nu interesează pe nimeni, doar să fie prezent acolo pentru a-i pune note cumva. Mai pomenesc de teză dată ieri și test dat astăzi la aceeași materie? E de prisos!

Nu am învățat nimic, aici mă refer strict la adulți. Nu am priceput, în doi ani scurși de la această criză sanitară că trebuie să respectăm niște reguli.
Nu am priceput nicicum că adulții reprezintă un model pentru copii.
Nu am priceput că puterea exemplului este definitorie pentru un copil aflat în formare și că el va imita ceea ce fac cei care contează pentru el.
Nu am priceput nimic, dar în schimb, vociferăm de obligativitatea certificatului verde.
Ne ferim, ca dracul de tămâie de vaccinare.
Ne sufocă masca pe care o considerăm inamicul numărul unu.
Când nu este nimeni prin preajmă, azvârlim masca cât colo că deh! suntem mai cu moț. Ne lamentăm că nu se rezolvă problemele de parcă alții ar trebui să facă asta și nu noi, în primul rând.
Și multe se mai pot spune. Un singur lucru mă mai ține pe linia de plutire; faptul că mai sunt doi ani și se termină și liceul. Ce va mai urma după, vom vedea.
Ce ne trebuie să pricepem niște mecanisme simple și de bun simț?

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: