machetedidactice.com

Activități educative copii – Programul este stabilit. „Săptămâna altfel” poate să înceapă

Iată că sosit vremea ca „Săptămâna altfel” să se așeze în bloc-starturi. Ziua de astăzi arată într-un mare fel, adică o vreme de tricou și pantaloni scurți și poate, toți cei angrenați în acest proiect vor avea noroc de așa atmosferă. Anul trecut în perioada destinată acestor activități a fost o vreme extrem de capricioasă cu vânt puternic, ploi și zăpadă.

Luca a primit programul de desfășurare și el arată frumos, captivant, ofertant.
Luni – Mesaj antiviolență – foaie bloc, desen, mesaj
Lucru în echipe; pictură, hârtie ziar, lipici, nasturi

Marți – Tradiții; poveste de Paști
– Vizită la Jandarmerie

Miercuri – Sport și sănătate – Jocurile copilăriei (copiii vor veni îmbrăcați în echipament sport)
cretă, coardă, șotron
– Jocuri „Aripi în Europa”
– Flash mob

Joi – Micul meu prieten necuvântător – vizită la Muzeul apelor
– Atelier de lectură
– Animale de jucărie

Vineri – Conduita eco – am grijă de florile din clasă
– curățenia la bancă
– maculatură, plastic, sticlă – reciclare

Și pentru că luni trebuie să predea la școală un poster despre violența școlară, Luca a avut plăcerea de a lucra acest material alături de un coleg de clasă.

Am pregătit cele necesare pentru realizarea lor iar  materiale folosite au fost următoarele:

coală de carton 100X70 centimetri
coală de polistiren grosimea de 3 centimetri
vopsea acrilică roșie, albă, bej
pixuri cu gel toate culorile
bandă de prindere cu scai

Așadar, prima operație pe care au făcut-o cei doi școlărei a fost aceea a vopsirii formelor de polistiren  pe care le-am decupat pentru poster. Asta pentru ca să existe timpul fizic necesar de a se usca.

20160416_171316

Stop violenței 16aprilie2016

După ce au fost pictate formele din polistiren, băieții au trecut la completarea colii de carton. A fost un prilej minunat de a afla, mai în amănunt, ce este violența școala și ce forme poate să aibă.
Au aflat care sunt cauzele care duc spre violență, tipurile, care sunt „actorii” și ce se poate face pentru a o preveni.
La cauzele violenței școlare am plecat de la mediul familial, acolo unde am putut identifica factorii:

violența domestică
abuzul
alcoolismul
somajul
carențe educaționale

A urmat mediul social unde am regăsit:
mass-media
toleranță la violență
situația economică

Și nu putea lipsi școala, unde am vorbit despre:
conducerea defectuasă a școlii
eșecul școlar
relația de autoritate dintre profesor și elev
atitudinile profesorilor care pot fi: etichetarea, indiferența, nedreptatea

Aici, la acest capitol au fost mai multe remarci ale copiilor legate de atitudinea unor colegi de la ei din clasă sau din alte clase.

Stop violenței 16aprilie20161
Apoi s-a vorbit despre tipurile de violență, subiectul fiind mai mult decât interesant.
Violența fizică (îmbrânceli, loviri), verbală (înjurături, jigniri), emoțională (etichetări, amenințări, jigniri) toate au avut, din păcate, exemplificări. Este îmbucurător că exemplele nu au fost din cele mai drastice și îngrijorătoare, deoarece nu au constituit fapte cu consecințe grave. Am regăsit aici înjurături (destul de stridente, de îmbrânceli nu mai vorbesc), etichetări (ratatule, handicapatule, idiotule), scuipați în ochi, piedici, chiar și capete sparte. Tipurile de violență sexuală nu au fost aduse în discuție, asta pentru că din povestirile lor nu au fost identificate.

Dar cine sunt actorii acestor manifestări?
Păi, lista este lungă de la elevi, profesori, părinți până la reprezentanții comunității.

Un capitol destul de dezbătut a fost acela al prevenirii iar aici s-a vorbit despre consiliere psihoterapeutică, activități extra școlare și modele adecvate.
Acum să nu vă gândiți că s-au folosit nu știu ce termeni academici sau abordări sofisticate. Au fost niște discuții libere, fără a exagera în nici o direcție și doar a insista pe importanța prevenției, pentru că este mai ușor să previi decât să vindeci.

20160416_195253

La final cei doi copii au fost foarte încântați de rezultat. Odată figurinele uscate, acestea au fost montate pe coala de carton cu ajutorul bandei de prindere autocolantă cu arici. Apoi am fixat două bețe pentru a putea ține coala dreaptă, o sfoară și a ieșit un material de toată frumusețea.

20160416_195136

La final, după atâtea cuvinte grele, copiii au făcut o călătorie frumoasă, imaginară, la cele mai frumoase obiective turistice ale omenirii. Ghid a fost Wonders of the world de Sandra Forty.

41F88PXMXFL

20160416_182924

20160416_183120

Noi suntem pregătiți pentru săptămâna ce vine. Voi?

P.S. Joi, la atelierul de lectură, eu sunt maestru de ceremonii. Abia aștept să văd cum va fi. 🙂

Lasă un răspuns

%d