machetedidactice.com

Pentru numele lui Dumnezeu, fiți responsabili!

Mă gândesc că ar trebui să înțelegem, toți, indiferent de cât disconfort produce, că este interzis să ducem copiii la grădiniță ori la școală cu tuse, muci și alte simptome. Dacă acest lucru se petrece, aveți bunul simț de a avea un test care să ateste că este răcit și nu are covid chiar dacă și așa nu are ce căuta în colectivitate.
Bănuiți cum este să stai într-o sală în care unii copii au diferite accese de tuse aruncând în aerul și așa încărcat de prezența celorlalți, particule în care se află tot soiul de virusuri care ne „dăruiesc” diferite boli una mai neplăcută ca alta?
Nu te mai poți concentra la ce este de făcut, nu mai ai cursivitate în gânduri și exprimare, așteptând din clipă în clipă să te ia cu rău și să trebuiască să pleci acasă, în cel mai fericit caz.
Nici nu poate fi vorba de prevenție, ce să previi când cineva fără mască, evident! îți tușește constant în nas, aproape. Dacă nu nasul tău, al colegului singur.
Hai să fim mai responsabili chiar dacă credem ori nu în acest virus. Numărul morților arată că ceva nu este în ordine, iar noi, FIECARE DINTRE NOI, trebuie să acționăm în consecință!
Vom ajunge la o epuizare din care nu știu cum ne vom mai reveni. Dacă până acum s-a glumit iată că s-a ajuns într-un moment în care e groasă tare.
Depinde doar de noi de exemplu pe care-l dăm copiilor!
Iar cei din grădinițe și școli ar trebui să fie drastici și să nu permită accesul chiar dacă atitudinea unora dintre părinți este incalificabilă. Accese de furie la care nu prea poți avea o reacție civilizată și care evidențiază ce este deja mai mult decât clar.
Cei care nu cred în această maladie să respecte pe cei care cred, neexpunându-i la îmbolnăvire.
Am obosit, toți am obosit, dar asta nu omoară virusul, din contra.

Lasă un răspuns