Zilele trecute vorbeam cu Răzvan, așa cum o fac din fericire destul de des, și printre altele îmi povestea că are la serviciu câteva colege care se știu din copilărie, fiind împreună din clasele primare.
Și așa am început să analizăm despre oamenii care pleacă cu adevărat de acasă ajungând la concluzia, la un moment dat, că marea majoritate a lor, după ce termină școlile revin în locul natal.
Povestea el că în comunitatea în care trăiește acum, există multă lume care nu a plecat niciodată de acolo, analizând similitudinile dintre ce este aici, într-o fostă țară comunistă și ce este acolo, un tărâm în care libertatea a corespuns mai mult definiției.
Dacă am vorbit de școala primară, mi-am amintit de perioada în care eu eram școlăriță și de bucuria de a avea ca exemplu o doamnă învățătoare de excepție. Numele ei, Natalia Onofriescu.
Am fost mulți copii în clasa primară, cred că 36 dacă rememorez eu bine, dar nu știu cum se face că nu-mi amintesc nici un incident neplăcut. Îmi revin mirosul de cretă, sala mare de clasă care avea un ecou aparte, parchetul care scârțâia și mirosea a petroxin, halatul doamnei învățătoare și gulerul croșetat, apretat, alb imaculat.
Doamna învățătoare a rămas la fel de vie în memoria mea, o doamnă de excepție, calmă, cu zâmbetul pe față, elegantă și cu un aer care nu prea bătea cu regimul în care-și desfășura activitatea.
Făcând parte din generația de decreței, numărul copiilor a fost atât de ridicat încât numărul de clase necesare pentru a-i cuprinde pe toți a sporit dintr-o dată. La liceul la care am învățat, atunci când am intrat în clasa a IX-a, s-au format 8 clase, de la IX-a A la a IX-a H.
Cred că dacă aș fi avut înțelepciunea necesară, la momentul potrivit, aș fi putut avea un alt traseu în viață, dar chiar și așa, viața m-a adus, la un moment dat alături de mulți copiii cu care am petrecut clipe de neuitat.
Traseul învățătorului a suferit de-a lungul timpului foarte multe schimbări, cărțile pe care am reușit să le parcurg dându-mi nenumărate exemple.
Din fericire s-au schimbat multe, metode, tehnici, materiale unele în bine, altele în rău, dar per ansamblu, aici unde-mi duc eu existența cei care doresc au acces la educație beneficiind de un sprijin real.
Am întâlnit oameni dedicați, devotați, dornici de a-i face pe cei mici curioși. Oameni care investesc din timpul lor liber și din buzunarul propriu resurse pentru a deschide noi căi de cunoaștere școlăreilor. Astăzi se cuvine să vorbim mai mult ca-n celelalte zile fiind una dedicată lor.
La mulți ani!
Cu multă sănătate, putere de muncă și rezultate pe măsura efortului depus!
