„Jurnal din Anul Ciumei” de Daniel Defoe

De când cu pandemia asta, cărțile care au venit în întâmpinarea mea au tratat subiecte în care există similitudini multe cu ceea ce trăiesc. Iar una dintre ele este Jurnal din Anul Ciumei scrisă de Daniel Defoe, tradusă de Antoaneta Ralian, apărută la editura Art. Am achiziționat-o la recomandarea Laurei Câlțea, cea pe care o urmăresc de ani buni cu o mare plăcere, dar și cu folos.

Este o carte care ne oferă o perspectivă utilă asupra crizei noastre actuale. De asemenea, a fost o sursă de mirare de secole, cu poveștile sale despre „fața Londrei acum într-adevăr ciudat modificată”, unde, în aproximativ 18 luni, între 1665 și 1666, orașul a pierdut 100.000 de oameni – aproape un sfert din populație parte din cauza epidemiei de ciumă.

Trebuie menționat despre „Jurnal din Anului Ciumei” că a fost publicat în 1722, la mai bine de 50 de ani de la evenimentele pe care le descrie. Cinci ani avea Defoe când ciuma a făcut ravagii în Londra. Acest lucru nu înseamnă să negați semnificația literară sau istorică a romanului. Este posibil să se bazeze cel puțin pe jurnalele unchiului său. Cert este că Defoe însuși a făcut multe cercetări în privința acestui subiect și și-a folosit talentele sale considerabile pentru a-l aduce la viață. Este plin de descrieri vii ale modului în care plaga s-a deplasat prin diferitele cartiere din Londra, măsurile de precauție luate pentru a lupta împotriva ei imaginea înfiorătoare a căruțelor încărcate cu cadavre însoțite de strigătul „scoate-ți morții”. Există, de asemenea, idei remarcabile asupra comportamentului uman sub umbra unei pandemii, ca să nu mai vorbim de cazuri de comportament eronat ori plin de nebunie.


(sursa foto: medievalhistoryonblackdeath.weebly.com)

În Jurnal există câteva atingeri inteligente care sunt caracteristice ficțiunii. Naratorul nostru fără nume decide să rămână la Londra în timpul ciumei ca urmare a divinității biblice. Aceasta este o formă destul de dubioasă care implică întoarcerea la o pagină aleatorie din Biblie, apoi indicând o propoziție aleatorie asupra acesteia și luarea deciziei în funcție de ceea ce spune. A fost utilizat pe scară largă în secolul al XVIII-lea și a reprezentat un fel de capitulare către Providență, care a fost văzută să ordone toată istoria umană.

Gândul ăsta îmi era foarte aproape de inimă și am început să mă simt mai încurajat ca oricând să nu plec, ba chiar susținut de tainica satisfacție că voi fi cruțat. Adăugați în aceasta faptul că, răsfoind Biblia care se afla în fața mea, în timp ce gândurile îmi stăruiau cu multă seriozitate asupra marii întrebări, am strigat: „Ei bine, Doamne, nu știu ce cale să apuc, îndrumă-mă!” Și s-a întâmplat ca în acest impas să răsfoiesc filele până am ajuns la Psalmul 91; și aruncându-mi ochii asupra celui de-al doilea vers, am citit până la versul al șaptelea, după care am sărit la al zecelea; și astfel mi s-au încropit următoarele:
„Nu trebuie să te temi de spaimele nopții, nici de săgeata care străpunge văzduhul zilei. Nici de putreziciunea ce se târăște-n întuneric; nici de surparea ce pustiește la ceasul prânzului. O mie de oameni se vor prăbuși în stânga ta și zece mii în dreapta ta; tu vei fi cruțat. Cu ochii tăi tu singur vei vedea răsplata celor mârșavi. Pentru că tu ți-ai făcut sălaș din credință. Nici un rău nu se va abate asupră-ți, nici o molimă nu se va atinge de lăcașul tău etc” (pagina 40)

Naratorul său trebuie să rămână la Londra în pentru a observa efectele ciumei, deoarece este vorba despre întreaga carte, dar naratorul nu poate rămâne doar într-o zonă de infecție fără niciun motiv. Credința sa în divinitate face decizia de a rămâne la Londra mai explicabilă.

Și ce grozăvii se petrec la Londra în acest timp! Jurnalul este renumit pentru descrierile sale despre o metropolă infectată, pustie și, cu cât o citiți mai mult, cu atât vă dați seama că este un precursor neînsuflețit al poveștilor post-apocaliptice care călătoresc în acest moment. Libertățile civile și individuale sunt reduse în numele înfrângerii bolii: casele în care chiar și un locuitor este infectat sunt „închise” – în mod obligatoriu în carantină – și se instituie un sistem de paznici care să împiedice plecarea oricărei persoane infectate.

Treburile mă mânau uneori spre celălalt al orașului, chiar în zilele când boala tăia și spânzura prin acele părți. Și cum asemenea stări de lucruri erau cu totul neașteptate pentru mine, ca și pentru oricare altul, nu-mi puteam reveni din uimirea de a vedea acele străzi, de obicei foarte populate, acum pustii, străbătute de puțini oameni, încât dac-aș fi fost străin de loc și aș fi rătăcit drumul, aș fi putut merge de-a lungul unei întregi străzi laterale fără a întâlni pe cineva care să-mi poată da o îndrumare, cu excepția paznicilor de strajă la ușile caselor ce fuseseră închise. (pagina 44)

Sentimentul religios, cu excepția unei minorități vocale de „atei și batjocoritori”, este crescut: o mare parte a populației consideră că ciuma este un simptom al răzbunării divine. Comportamentul normal se destramă: nebunia, jaful și sinuciderea cresc. Zvonul curge sălbatic: poveștile circulă de la infirmiere către bolnavii care, în loc să-i vindece, îi sufocă în mod deliberat. Naratorul decide că aceste rapoarte trebuie să fie alcătuite, parțial pentru că sunt prea repetitive și similare unul cu celălalt și parțial pentru că sunt prea greu de coroborat.

Autorul nu este interesat doar să întocmească listele de decese ale fiecărei parohii, deși face asta cu rigurozitate; efectul bolii asupra orașului îl determină să mediteze asupra unor întrebări etice foarte grave. În ceea ce privește carantina forțată, care a devenit o sursă de tulburări publice majore. Deasemenea, el pune o serie de întrebări legate de capacitatea decizională a autorităților, despre modul în care a gestionat familia regală această perioadă, dar și despre situația diferitelor caste și cum anume au reușit ele să se descurce în aceste situații.

La izbucnirea molimei, când orice speranță se spulberase și se știa că boala va împânzi întregul oraș, iar toți cei care aveau prieteni sau proprietăți la țară fugiseră din Londra împreună cu familiile, de s-at fi zis la un moment dat că însuși orașul va năvăli afară din granițele lui și nu va mai rămâne nimic în urmă-i, desigur că oricel fel de negoț a înghețat, în afară de cel legat de nevoile traiului imediat.
Acest fapt a însemnat o lovitură atât de cruntă și a fost atât de legat de lipsurile grele în care s-a zbătut populația, încât, cred, oricâte amănunte aș da n-ar fi de ajuns. (pagina 123)

În carte există suspiciune, cruzime, dar există și o amabilitate extraordinară: negustorul care lucrează în continuare pentru a-și susține copiii, oamenii de la țară care lasă pâine și carne pe o piatră pentru refugiații londonezi. M-am îndepărtat de carte plină de admirație și milă pentru oamenii care au supraviețuit unor astfel de evenimente apocaliptice și mi-am continuat viața de zi cu zi cu ceea ce Defoe numește „un fel de curaj brutal” pentru că, iată! traversăm și noi o pandemie care ne-a bulversat viețile dându-le peste cap. Evident, situația nu este similară cu cea din 1665, dar există extrem de multe similitudini în ceea ce privește modul de abordare a lucrurilor și de atitudine oamenilor, încât nu ai cum să nu te întrebi cum de este posibil având în vedere că au trecut sute de ani. Și în această pandemie, Londra a fost extrem de afectată și nu doar ea, numărul morților nefiind deloc de neglijat, o mare parte a populației rămânând fără un loc de muncă, traiul de zi cu zi având de suferit. Și acum înmormântările au fost făcute la comun, în gropi săpate cu ajutorul excavatorului și în care zeci de sicrie au fost așezate, slujbele fiind extrem de scurte nefiind prezent nici un membru al familie ci doar preotul ori pastorul.

Mi-am adus aminte, în timp ce citeam, de proiectul pe care l-a avut de făcut Luca atunci când era în clasa a VI-a, în care subiectul era despre societatea feudală. Multe am aflat atunci alături de el, pentru că a lucrat la proiect mai multe zile, iar căutările au fost intense. Și mi l-am reamintit, pentru că domnul de istorie a avut o atitudine ciudată, ea menținându-se până la final de gimnaziu. Numai că informațiile nu a avut cum ni le lua, noi rămânând câștigați din acest puct de vedere.

Vă invit să citiți o carte ce nu trebuie ratată. Nu aveți cum regreta alegerea, garantat!

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: