„Doar dacă compania aeriană anulează zborul atunci vi se oferă anumite alternative” și despre alte discuții aberante cu Ryanair

În luna ianuarie a acestui an am cumpărat două bilete dus-întors cu destinația Londra, acolo unde în luna iulie, fiul meu cel mare urma să aibă festivitatea de absolvire a masterului. Nu aveam de unde ști ce anume urma să vină peste noi, și nu doar peste noi aici, în țărișoara asta extrem de zbuciumată ci la nivel mondial, deturnând cursul omenirii de la activitățile cotidiene.
Am tot așteptat și urmărit cum anume evoluează îmbolnăvirile și uite că am ajuns cu câteva zile înainte de plecare numai că situația actuală face imposibilă deplasarea.
Cu o lună în urmă am demarat un dialog cu cei de la care am achiziționat biletele, adică Vola.ro, cu care am colaborat de mai multe ori în termeni minunați. Le-am transmis că nu doresc că anulez zborul ci doar să-l reprogramez, pentru că nu avea rost să merg acolo atâta vreme cât nu mai avea loc această festivitate, dar mai ales datorită situației cauzată de prezenta acestui virus.
Am fost anunțată că există o taxă pe care trebuie s-o achiți dacă dorești reprogramarea zborului, taxă care este de 350 euro, adică mai mult decât prețul biletelor achiziționate de mine. Și răspunsul lor:

Din pacate daca zborul nu este anulat de catre compania aeriana acesta este nerambursabil. Noi va oferim toate detaliile venite din partea Ryanair


(sursa foto: economica.net)

Apoi am primit o înștiințare că zborul a suferit o modificare de orar, urmând ca aterizarea la Londra să se facă la o oră care mie nu-mi mai permite să ajung în bune condiții la destinația finală, adică avionul aterizează în miez de noapte, eu urmând a căuta un mijloc de transport, sau mai multe. Dar eu când am făcut rezervarea am ținut cont de toate aspectele, pentru că nu cobor din avion și am ajuns la hotel. Am nevoie de alte mijloace de transport pe care să le folosesc pentru a ajunge la destinația finală. Ori în miez de noapte nu e așa de ușor să rezolvi acest aspect.

Am revenit cu încă o notificare la Vola.ro, cea care este mijlocitorul și le-am transmis următoarele. Mesajul pe care l-am trimis către ei suna așa:

Bună dimineața! Având în vedere noile reguli în ceea ce privește călătoria în Marea Britanie, acolo unde dacă mergi trebuie să stai în izolare 14 zile, vă rog să-mi spuneți cum poate fi posibil acest lucru în condițiile în care biletele mele sunt luate pentru perioada 17 iulie- 31 iulie, adică cât ține carantinarea obligatorie. Să merg în călătorie pentru a sta în izolare tot sejurul este exclus. La precedenta discuție pe care am avut-o mi-ați transmis că se poate face o reprogramare, dar trebuie să plătesc o taxă de 350 euro. Unde este stipulat în contract acest lucru, pentru că nu am văzut nicăieri? Așadar, vă rog să-mi spuneți care este poziția companiei în acestă situație? Mulțumesc!

Ce logică este asta?
Cine mai pleacă în aceste condiții?
De ce să stau închisă în nu știu ce cameră de hotel 14 zile, care sunt sunt costurile și cine le plătește? Dacă ești întreg la cap nu ai cum accepta aceste condiții, turist fiind.
Ce fac cei care au sejurul mai mic de 14 zile?
Cu ei cum se procedează?
Eu înțeleg că sunt pierderi și aș fi dispusă să plătesc o taxă pentru reprogramarea călătoriei, dar cum să plătesc biletele dublu? Păi le pot achiziționa cu un preț mai redus decât îmi cer ei, fără discuție!
Asadar, disconfortul provocat de această situație te face să te gândești că unii nu vor să piardă nimic, punând în cârca călătorilor cât mai mult pentru a diminua pierderile. Mail-urile fără număr, telefoanele la care nu se răspunde pentru că volumul de muncă este prea mare, notificările care primesc un răspuns numai de dragul de a răspunde, toate îți produc o lehamite fără margini.
Nu aveți idee ce rău îmi pare că nu putem ajunge la Răzvan și că toate planurile noastre de vacanță s-au evaporat!
Nu aveți idee ce mult îmi doresc să ajung acolo, pentru că nu ne-am văzut din vara trecută și cum am căutat soluții pentru a avea sorți de izbândă, dar trebuie să accept că nu se poate acum. Sunt extrem de mâhnită și mă simt păcălită și jecmănită în condițiile în care am avut toată deschiderea și înțelegerea pentru rezolvarea situației date.

Dacă mai sunteți în aceeași situație, cum ați gestionat treaba? Cum ați procedat?

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: