machetedidactice.com

„Palatul de gheață” de Tarjei Vesaas

„Palatul de gheață” este o lectură care m-a deranjat, sau mai bine spus nu mi-a produs un confort prea mare, dar asta nu înseamnă că am abandonat-o ci din contra. În limbajul simplu, poetic, aflăm o poveste destul de simplă, devastatoare, despre prietenie și copilărie. Este o poveste despre pierderi și pierderea inocenței.


Unn este o fată nou venită în acest orășel norvegian. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl și și-a pierdut recent mama, iar acum s-a mutat aici pentru a trăi împreună cu mătușa ei. Ea nu s-a integrat cu adevărat, rămânând departe de ceilalți copii, nedorind a lua parte la activitățile lor.
La fel ca ceilalți copii, Siss este curioasă să afle mai multe despre noua ei colegă și simte că are cu ea o conexiune pe care nu o poate explica. Însă vine o zi în care primește un bilet de la Unn.

Trebuie să ne întâlnim, Siss. Semnat Unn
Și eu aș vrea să ne veden. Semnat Siss
Când ne putem întâlni?
Când vrei, Unn. Ne putem întâlni azi.
Aș vrea să ne întâlnim azi, atunci.
Mergem împreună acasă la mine, azi, Unn?
Nu. Trebuie să vii tu acasă la mine, altfel nu ne întâlnim.
O să vin. (pagina 15)

Amândouă fete au unsprezece ani și sunt foarte copilăroase. Siss primește permisiunea părinților de a merge singură la colega ei chiar dacă este întuneric și extrem de frig. Amândouă sunt foarte încântate de această întâlnire, dar sunt și curioase de ceea ce se va petrece atunci când ea va avea loc.

Întâlnirea lor este una plină de momente bizare, stânjenitoare, dar ambele fetițe simt că între ele există o conexiune și o prietenie a două suflete care s-au găsit.

În camera lui Unn, acolo unde cele două fetițe s-au închis, s-au petrecut câteva lucruri bizare, pe care Siss nu a știut cum să le intrepreteze. Mai mult, Unn a dorit la un moment dat să-i împărtășească un secret prietenei sale, însă acest lucru nu a mai fost rostit

Ușurată, dar și păcălită, parcă, pentru a doua oară în seara aceea. Dintr-o dată i se părea mai bine decât să audă ceva ce ar fi putut s-o înspăimânte.
Au stat acolo un timp, ca și cum s-ar fi odihnit.
Siss s-a gândit: Aș vrea să plec acum.
Unn a spus:
– Nu pleca, Siss.
Din nou tăcere.
Dar în tăcere nu putea să aibă încredere, așa cum nici până atunci nu fusese posibil. Vântul se auzea din nou în rafale capricioase, gata să-și schimbe direcția. Se potolise o vreme, dar începuse din nou, făcând-o să tresară.
– Siss.
– Da?
– Nu sunt sigură că am să ajung în rai.
Unn s-a uitat în altă parte în timp ce spunea asta; era imposibil să privească în altă parte. (pagina 27)

A doua zi, după seara dinainte în care între cele două fetițe avusese loc acea despărțire stânjenitoare, Unn a hotărât că nu poate da ochii cu Siss pe care tânjea atât de tare să o reîntâlnească. Nu se duce la școală ci la Palatul de gheață despre care tot auzise.

Unn a privit în jos la lumea fermecată cu turnulețe, frontoane, domuri înghețate, curbe domoale și dantelării confuze. Toate erau din gheață, iar printre ele țâșnea apa, care le clădea fără încetare. Ramuri ale cascadei fuseseră abătute din drumul lor și îndreptate spre noi canale, creând forme noi. Totul strălucea. Soarele încă nu ajunsese aici, dar formele de gheață aveau propria lor strălucire albăstruie și verde, de o răceală mortală. Cascada se prăbușea în mijlocul construcției de gheață, ca și cum ar fi plonjat într-o pivniță întunecată. Sus, pe marginea stâncii, apa se răspândea în fâșii în culori schimbătoare, din negru în verde, din verde în galben și alb, pe măsură ce căderea își mărea viteza. Din cavitatea ca o pivniță în care apa se năpustea într-o spumă albă în stâncile de pe fundul râpei răsuna un bubuit năpraznic. Valuri uriașe de picături pulverizate se ridicau în aer.
Unn a început să strige de bucurie. Strigătele ei s-au pierdut în vacarmul căderii de apă, iar norișorii calzi ai răsuflării ei au fost înghițiți de ceața rece. (pagina 47)

Descrierile autorului despre explorarea lui Unn sunt mărețe, un sentiment de amenințare și de groază – este clar ce se va întâmpla – se deplasează peste o narațiune care descrie o călătorie de descoperire care este o inocență și o recunoaștere și o mirare, o auto-mirare. Este un capitol care se citește foarte greu și se suportă la fel. Vesaas folosește naturalul – frigul crocant, clar, gheața sticloasă, jocul de lumină, sunetele puternice – și niciodată nu are nevoie să precizeze ce nenaturalitate s-a întâmplat cu Unn.

Există o încărcătură eroică uimitoare pentru narațiune, în timp ce corpul mic se strânge prin fisurile umede, pe măsură ce Unn își croiește drumul mai adânc și mai adânc în acest labirint sticlos:

O ieșire mai îngustă decât toate celelalte prin care se strecurase, dar care părea să ducă într-o sală foarte luminoasă. Unn abia o întrezărise și murea de dorința de a intra în ea; părea să fie o chestiune de viață și de moarte.
Prea îngustă. Nu putea să treacă prin deschizătură. Dar trebuia să-și facă loc. E din cauza paltonului, s-a gândit ea, și și-a dat jos paltonul și ghiozdanul, lăsându-le acolo până avea să se întoarcă. Nu s-a gândit prea mult la asta, oricum, o preocupa doar gândul să intre.
Subțire și suplă cum era, a reușit să se strecoare, după ce s-a împins înainte cât de tare a putut. (pagina 52)

Inocența și încălcarea sunt inseparabil legate între ele.

Atunci când se observă absența ei de la școală încep căutările la care Siss insistă foarte tare să ia parte. După o noapte petrecută în ger, se îmbolnăvește grav, iar febra mare o face să delireze, moment în care înșiră tot soiul de cuvinte despre întâlnirea cu Unn. Asta după ce mulți au întrebat-o dacă s-a petrecut ceva important cu o seară înainte, răspunsurile ei încurcând mai mult căutarea decât ajutând-o.

Palatul de gheață este plin de ceea ce nu a fost spus, în special de Siss, care reacționează la ceea ce rămâne nesigur. Ce se întâmplă cu Unn o schimbă pe Siss; este prea mult pentru ea să suporte. Vesaas descrie frumos modul în care ceilalți încearcă să o ajute și să o facă să-i fie mai ușor. Modul în care descrie copiii este, în special, bine evidențiat, eforturile de mișcare și gesturi mici, sensuri mari și chipuri neașteptate, legate fără efort în poveste. Copiii sunt remarcabil de convingători ca personaje.

Sexul este îngropat adânc în partea de jos a acestei povesti: fetele sunt încă nevinovate, simțind vag numai că există multe lucruri care depășesc în continuare înțelegerea lor și Palatul de Gheață este, de asemenea, despre această încercare de a păstra (în gheață pură …) nevinovăția copilărească. Deci, și ceilalți copii doresc ca lucrurile să fie la fel ca întotdeauna după dispariția lui Unn, să se întoarcă la acea constanță previzibilă a copilariei de dinainte; Siss o găsește mai greu decât ceilalți, fără voia – și speriată de – eliberarea amintirii lui Unn, a ceea ce a împărtășit cu Unn.

Vesaas surprinde frumos acestă etapă a adolescenței atât de tentantă. Limbajul simplu, repetitiv al romanului subliniază acest lucru. Dar eforturile lui Siss și Unn de a se exprima nu se datorează doar lipsei de experiență (sau îndrăznelii): unele lucruri sunt pur și simplu prea copleșitoare pentru a găsi cuvintele potrivite.

„Palatul de gheață” este bântuit și profund deranjant – deși într-o manieră bună a modului de a fi „deranjant”. Părți ale romanului sunt greu de citit, deoarece Vesaas conduce pe tânărul său personaj pe un drum fără întoarcere, dar este o evocare remarcabil de puternică a condiției umane.
Motiv pentru care această poveste trebuie cunoscută.

Mulțumesc editurii Univers pentru această experiență atât de interesantă și de neuitat.

Lasă un răspuns