Machete didactice – Cearta legumelor

Cearta legumelor

Legumele în pivniță s-au întâlnit

Și la ceartă s-au pornit.

Două verze așa ziceau?

– Lângă morcov nu mai stau!

-Noi sîntem mai frumoase

Și-n mâncare, mai gustoase.

 

Morcovul s-a mâniat

Lângă ceapă s-a așezat.

Vezele înfoiate

Se certau mai departe

S-au răstit la pătrunjel,

Și la țelină apoi:

-Ia plecați de lângă noi!

 

Țelina de supărare

A-nceput să plângă tare

Pătrunjelul cel mai mic

De plâns s-a îmbolnăvit.

 

Dar un cartof cuminte

Legumelor le-aduce aminte

Că toate sunt folositoare

Puse-n ciorbă, la mâncare!

Această poezie am primit-o de la o doamnă pe care o respect, pentru implicarea și dăruirea pe care o arată copiilor cu care colaborează. Pentru că un dascăl, chiar dacă formează copilul, trebuie să-l privească ca pe un colaborator. Se știe că dintr-o colaborare pot ieși multe lucruri bune și trainice. A dorit o machetă pe care să se afle aceste legume, pentru ca mai apoi, să poată face o lecție de limbă și comunicare. Sunt convinsă că are un plan în minte și nu am nici o îndoială că va avea în acest suport un înlesnitor al activității.

DSC_1157 DSC_1158 DSC_1159 DSC_1160

Am încercat să nu ies din poezie iar legumele să fie percepute de copii ca niște persoane. De-a lungul timpului am confecționat tot soiul de legume dar și de fructe ce au fost folosite la diferite întâlniri și activități.

Un material confecționat pentru un cerc pedagogic tot cu această temă, mi-a rămas la suflet și-mi aduc aminte cu drag de el, pentru că cei care au participat efectiv la ea au fost foarte entuziasmați. Se numea Învatarea prin descoperire – cale investigativa / Legume si fructe de toamna și merită să aruncați o privire pe el.

Cât despre provocări, le accept cu drag și interes! 🙂

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: